Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliţistă trasă de păr, lovită cu pumnii şi picioarele în Eforie Sud. Agresorii au fost condamnaţi

Doi poliţişti şi un jandarm au fost loviţi, ameninţaţi şi înjuraţi după ce au intervenit la un scandal, în Eforie Sud. În urma incidentului, care a avut loc în urmă cu cinci luni, trei persoane au fost condamnate la pedepse cu suspendare.

de Veronica Micu

la 09.10.2019 , 15:46

Poliţistă trasă de păr, lovită cu pumnii şi picioarele în Eforie Sud. Agresorii au fost condamnaţi - Arhivă

Doi poliţişti şi un jandarm au fost loviţi, ameninţaţi şi înjuraţi după ce au intervenit la un scandal, în Eforie Sud. În urma incidentului, care a avut loc în urmă cu cinci luni, trei persoane au fost condamnate la pedepse cu suspendare.

Pedepsele cu suspendare au fost decise de către instanţa de fond, însă urmează apelul, care se va judeca în 12 decembrie 2019.

În mai 2019, doi polişiti şi un jandarm au intervenit într-un scandal izbucnit la Eforie. 

Articolul continuă după reclamă

Oamenii legii se aflau în serviciul de patrulare în Eforie Sud cu autospeciala de serviciu. 

În jurul orei 20.50, aceștia au fost dirijați de către dispecerul de serviciu al Poliției Stațiunii Eforie să se deplaseze în Eforie Sud, la un supermarket, după ce firma de pază a sesizat un scandal produs de un bărbat în incinta magazinului. 

Cei doi poliţişti şi jandarmul "s-au deplasat la locul indicat, unde l-au găsit pe inculpat, solicitându-i să se legitimeze".

Doar că omul a refuzat şi a început să adreseze organelor de ordine publică expresii vulgare.

Poliţistă trasă de păr, lovită cu pumnii şi picioarele în Eforie Sud

Poliţiştii i-au cerut bărbatului să-i însoțească la autospecială, care se afla parcată în stația de autobuz din apropiere, însă acesta a refuzat, "fapt pentru care au procedat la conducerea forțată a acestuia, dar pentru că se opunea au încercat să ia măsura încătușării. Lângă acesta se aflau soția sa și fiicele acesteia, dar și o altă femeie". 

"Întrucât inculpatul se opunea cu forța fizică încătușării, organele de ordine publică au încercat să-i blocheze mâinile pentru a-i aplica pe acestea cătușele. Atunci au intervenit două dintre femei pentru a împiedica organele de ordine publică și au început să agreseze fizic lucrătorii, i-au lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, una dintre inculpate trăgând-o totodată pe polițista prezentă la fața locului cu mâinile de păr", se arată în materialul probator intrumentat de instanţă. 

Într-un final, oamenii legii au reușit să-l ducă pe inculpat la autospecială, iar femeile au început să înjure și le-au adresat fiecăruia dintre aceștia trei expresii de amenințare cu moartea atât lor cât și membrilor familiilor lor.

Loviturile au continuat și la autospeciala de Poliție, iar inculpatul, împotrivindu-se să urce, a înfundat caroseria, scrie replicaonline.ro

Prima instanță deja s-a pronunțat în cauză, urmând a se judeca apelul, în 12 decembrie 2019.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Poliţistă trasă de păr, lovită cu pumnii şi picioarele în Eforie Sud. Agresorii au fost condamnaţi