Antena Meniu Search
x

Premiera operei RIGOLETTO de Verdi reînvie oraşul Chicago din vremea prohibiţiei, la Opera Naţională

După aproape şase decenii de la intrarea în repertoriu a actualei montări a operei Rigoletto de Giuseppe Verdi, Opera Naţională Bucureşti prezintă în 20 februarie o nouă producţie a acestui titlu.

Producția este realizată în viziunea marelui regizor de origine australiană Stephen Barlow, cu o scenografie semnată de artistul grec Yannis Thavoris.

Spectacolul va fi dirijat de Cristian Sandu, iar distribuţia va uni solişti invitaţi din ţări precum SUA, Italia, Rusia, alături de artişti ai Operei Naţionale Bucureşti şi de invitaţi din alte oraşe ale României. Premiera Rigoletto devine astfel prima promisiune a anului 2014 care se materializeaza, iar Opera bucureşteană face încă un pas important în direcţia transformării sale într-un centru artistic aflat pe harta marilor instituţii de gen ale lumii.

Un concept regizoral nou şi o scenografie provocatoare

În noua montare Rigoletto, Ducele devine un fel de Al Capone, în timp ce Rigoletto este un fel de entertainer privat al ducelui, care conduce o agenţie de pompe funebre. Acţiunea, în libretul original se petrece la Paris în secolul al XIV-lea. Compozitorul însuşi a fost nevoit să mute acţiunea în Italia în secolul al XVI-lea pentru a respecta restricţiile impuse de cenzură. În noua montare acţiunea a fost plasată de Stephen Barlow la Chicago, la începutul anului 1929; o perioadă „efervescentă”, după cum numeşte regizorul perioada prohibiţiei, o lume condusă de gangsteri şi dominată de jocuri de noroc, contrabandă cu alcool, prostituţie.

"Am dorit să găsesc un timp şi un loc diferit, unde putem spune această poveste, pentru a o actualiza şi a o face contemporană, pentru a permite publicului să se identifice mai bine cu personajele", mărturiseşte Barlow, care este convins că oraşul Chicago din vremea gangsterilor defineşte cel mai bine lumea periculoasă şi întunecată din opera lui Verdi.

Din punct de vedere scenografic Yannis Thavoris a vrut iniţial să redea atmosfera acelei epoci în amănunt, ajungând să creeze o scenografie dominată de culori şi forme detaliate.  M-am uitat şi la tablouri din acea perioadă şi la ilustraţii de modă colorate, în care erau prezentate materiale din acea perioadă, deci culorile pe care le-am folosit sunt influenţate de tonurile acelui deceniu,mărturiseşte artistul, iar sursele sale de documentare nu se rezumă doar la atât, Thavoris fiind inspirat şi de scena operei bucureştene, mai exact de zidul din spatele scenei, acele cărămizi vechi şi frumoase, explică Thavoris.

Yannis Thavoris a fost nominalizat de două ori la Premiul Laurence Olivier - unul dintre cele mai importante premii acordate profesioniştilor din teatru - pentru scenografia operelor La clemenza di Tito de W. A. Mozart şi The Rape of Lucretia de Benjamin Britten.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Premiera operei RIGOLETTO de Verdi reînvie oraşul Chicago din vremea prohibiţiei, la Opera Naţională