Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șocant: preotul-manager al Arhiepiscopiei Tomisului e șeful unei bande de evazioniști! Făcea contrabandă cu haine și alimente!

Un preot, managerul angajat la arhiepiscopia Tomisului, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost prins în flagrant că făcea contrabandă cu haine şi alimente aduse cu tirul din Turcia. Preotul Gabriel Popa slujea şi într-o biserică din Bucureşti şi din banii strânşi în urma evaziunii, câteva milioane de lei, a făcut şi donaţii.

de Redactia Observator

la 23.07.2017 , 13:01

Un preot, managerul angajat la arhiepiscopia Tomisului, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost prins în flagrant că făcea contrabandă cu haine şi alimente aduse cu tirul din Turcia. Preotul Gabriel Popa slujea şi într-o biserică din Bucureşti şi din banii strânşi în urma evaziunii, câteva milioane de lei, a făcut şi donaţii. Un şef de achiziţii al Regiei Autonome de Transport Bucureşti a fost şi el reţinut, iar la audieri a ajuns şi maica stareţă de la Poarta Albă.

Un slujitor în Casa Domnului şi un şef de birou din RATB. Sunt capii unei reţele de contrabandişti, spun procurorii. Iar preotul Gabriel Popa ar fi adevărata eminenţă cenuşie a grupării.

Un preot cu multe plăceri lumeşti. Printre care şi banii.

Vezi și

Pentru că mâna care făcea donaţii, făcea în acelaşi timp bişniţă la nivel înalt. Organizat şi calculat.

Preotul reţinut pentru evaziunea fiscală e angajat cu contract de muncă în funcţia de manager de arhiepiscopia Tomisului. Despre Gabriel Popa s-a vorbit că ar fi unul dintre apropiaţii mitropolitului, ba chiar că i-ar fi donat lui Teodosie Snagoveanul o maşină de lux. La mănăstirea Poarta Albă, managerul a adus bani.

Maica Eleodora, stareţa de la Poarta Albă, nu le-a vorbit procurorilor despre donaţii. Ea ar fi supravegheat transportul mărfii de contrabandă.

"Eu când am venit stareţul mănăstirii chiar nu am ştiut cu ce se ocupă părintele.", a spus Maica Eleonora.

Anchetatorii stiu însă că angajatul lui Teodosie făcea trafic cu haine şi alimente. El şi complicii lui încărcau tirurile în Turcia, unde erau sigilate. Destinaţia pe hârtie era Polonia. Sau Ungaria.

Doar că textilele nu ajungeau niciodată acolo, ci se opreau într-un depozit de la marginea Bucureştiului.

De acolo erau distribuite în en-gros-uri din Capitală sau din alte oraşe. Afacerea a mers până acum, iar prejudiciul ar fi de aproape 4 milioane de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Șocant: preotul-manager al Arhiepiscopiei Tomisului e șeful unei bande de evazioniști! Făcea contrabandă cu haine și alimente!