Antena Meniu Search
x

Primarul din Rucăr, despre cum a fost salvată femeia luată de viitură: "Abia mai respira"

A fost cod portocaliu de inundaţii în cursul zilei de vineri, în judeţul Argeş, iar o femeie din Rucăr a fost la un pas să-şi piardă viaţa după ce a fost luată de viitură.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 06.07.2019, 11:39

Femeia luată de viitură, în Rucăr, a suferit numeroase fracturi
Primarul din Rucăr a coordonat căutările pentru femeia luată de viitură - Facebook

A fost cod portocaliu de inundaţii în cursul zilei de vineri, în judeţul Argeş, iar o femeie din Rucăr a fost la un pas să-şi piardă viaţa după ce a fost luată de viitură.

Femeia a fost internată în stare gravă la spitalul din Câmpulung şi se încearcă mutarea ei la spitalul din Ploieşti, dacă starea de sănătate o va permite.

Femeia luată de viitură, în Rucăr, a suferit numeroase fracturi, conform primarului

Femeia a fost salvată in extremis şi purtată pe braţe până la locul de unde a putut fi preluată de o ambulanţă care a avut probleme în a înainta din cauza drumului invadat de aluviuni.

La circa 24 de ore de la producerea incidentului respectiv, Ionel Dulamă, primarul din Rucăr, a oferit detalii despre intervenţia extrem de dificilă.

Edilul a precizat că incidentul s-a produs la ultima casă dinspre pădurea din Rucăr şi că victima nu este din Rucăr ci doar are o casă de vacanţă acolo.

"Totul s-a petrecut la prima casă de lângă pădure. A fost afectat proprietarul, o doamnă care nu e localnică, dar are aici o casă de vacanţă. Am găsit-o după o jumătate de oră. Iniţial am crezut că nu e nimeni în casă. Era prinsă sub scara interioară, abia mai putea respira", a spus Ionel Dulamă.

Iniţial s-a spus că femeia a suferit o fractură la un picior. Verdictul medicilor a fost însă mult mai dur. Conform edilului din Rucăr, "femeia avea dublă fractură la ambele picioare, fractură la claviculă și plagă la cap".

În legătură cu situaţia din comună, primarul are puterea să spună că "situaţia este acum sub control, dar avem nevoie de timp pentru a readuce totul la normal. Încercăm să îndepărtăm aluviunile inclusiv cu utiliaje primite de la firme din zonă. Am vorbit şi cu prefectul, luni o să stabilim situaţia exactă a pagubelor şi o să vedem ce putem primi de la asigurări. Vom vedea şi cum putem interveni noi, ce sume putem să dăm de la bugetul local pentru cei în dificultate".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Primarul din Rucăr, despre cum a fost salvată femeia luată de viitură: "Abia mai respira"