Video Raport scandalos despre cazul celor 7 copii morţi. Au încălcat reguli peste reguli şi nu le-au dat nicio şansă
Raportul corpului de control de la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iași arată cum un sistem bolnav a ucis cel puţin şapte copii. Situaţia pare imposibil de resuscitat. Ministrul Sănătăţii confirmă că pe secţia ATI se intră ca-n gară, avizul a fost dat ilegal, nu există chiuvetele obligatorii, iar responsabilii nu au luat nicio măsură pentru a frâna răspândirea infecției în momentul în care a apărut focarul. S-a cerut demisia şefei ATI şi a directorului medical. Raportul corpului de control ajunge şi pe masa procurorilor de la Parchetul General.
Neregulile descoperite de Corpul de Control la Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi sunt strigătoare la cer.
"În terapia intesivă de la acest spital se intră ca în gară. Nu există filtru pentru pacienţi, nu există filtru pentru aparţinători, pentru dezinfectia mâinilor, spaţii pentru a se îmbrăca în echipamente de protecție" a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
"Ministerul a constant în urma raportului că Spitalul din Iaşi avea un plan de comabatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale, acesta include spălarea pe mâini înainte şi după fiecare manevră în secţia de ATI. Doar că saloanele nu erau şi dotate cu chiuvetă cu apă curentă" a explicat reporterul Observator Maria Rohnean.
"Nu avem certitudinea că de la darea în funcţiune a acestei secţii, controlale au fost realizate corect la nivelul unităţii şi ATI. Nu se stipulează niciunde că în saloanele de ATI nu există chiuvetă. Duc sau au dus la extinderea acestui focar într-un timp aşa de scurt şi pierderea controlului în gestionarea infecţiilor asociate activităţii medicale" a declarat Alexandru Rogobete.
Cinci milioane de euro din PNRR, investiţi pentru combaterea infecţiilor nosocomiale
Sfidător este că s-au investit cinci milioane de euro, bani veniţi prin PNRR, tocmai ca să combată infecţiile nosocomiale. 120.000 de euro a costat un singur sistem digital de monitorizare a igienei mâinilor.
"Eu n-am văzut să folosească mănuşi sterile când veneau în salon să ia analize copilului" a spus mama unui copil decedat, Oana Ivasciuc.
"Toate aceste lucrări care s-au desfăşurat în ultmii cinci ani de zile la spitalul. 'Sfânta Maria' din Iaşi au fost facăut cu avizul DPS. Nu s-a întâmplat nimic acolo, nu s-a montat nicio chiuvetă, nu a scos nicio chiuvetă din vreun salon fără avizul celor de la DSP. Unde a fost DSP în aceşti 5 ani de zile?" a spus preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.
Valurile de infectări cu bacteria ucigaşă de la spitalul din Iaşi a început de 8 august, arată datele corpului de control. Următoarele cazuri au fost confirmate în septembrie.
"Nu mai mușamalizați infecțiile nosocomiale. Nu le mai ascundeți! Nu ne fac bine, pacienţii sunt puşi în pericol, sistemul capătă o umbră. Raportarea infecţiilor nu este o crimă, nu vine nimeni să amendeze pe nimeni" a declarat Alexandru Rogobete.
7 copii au fost răpuşi de bacteria ucigaşă. Surse Observator spun că rezultatele autopsiei a trei micuţi ar confirma că bacteria i-a îmbolnăvit grav.
"Au încercat să o trateze dar nu a reacţionat pozitiv la niciun fel de tratament. […] Mi-au spus clar că va muri. Sec. N-are nicio şansă, moare" a relatat Maria Voica Pleşca, mătuşa unei fetiţe decedate.
Nereguli grave la spital, iar şefa de la ATI ocupa ilegal funcţia
Lanţul neregulilor în Spitalul de la Iaşi e halucinant: materiale sanitare expirate sau depozitate pe pervaz, echipamente pe holuri sau paturi înghesuite la ATI.
"Nu există dovada probelor, din ce loc au fost recoltate probele. Drept dovadă prima probă pozitivă la acest germene patogen luată de pe suprafeţe a fost confirmată abia zilele trecute. Este prima probă pozitivă de la declanşarea acestor infecţii. [...] Nu există nicio măsură dispusă de către conducerea spitalului si către serviciul SPIAAM către secţia de ATI pentru a limita infecţia asociată activităţii medicale" a mai spus Alexandru Rogobete.
Mai mult, şefa de la ATI ocupă ilegal funcţia. În plus, după demitere, managerul spitalului s-a întors pe poziţia de director medical. Ministrul cere ca cele două să plece din funcţie. Şi asta nu e tot.
"Avizul de funcționare pentru această unitate sanitară a fost emis ilegal, că nu existau chiuvete cu apă caldă, apă rece pentru personalul medical. Modul în care a fost emis avizul, la presiunea cui, dacă a existat o presiune, de ce nimeni nu s-a sesizat din conducere până acum" a mai spus Alexandru Rogobete.
În al 9-lea ceas, managerul pus acum în funcţie face promisiuni.
"Vom începe aplicarea măsurilor impuse în raportul corpului de control al MS, vom comunica deschis, transparent, cu autorităţile sanitare şi vom monitoriza îndeaproape respectarea procedurilor" a declarat noul manager al spitalului, Constantin Luca.
Raportul Corpului de control va fi trimis Parchetului General.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰