Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ritualul spălării picioarelor în Joia Mare, respectat cu sfințenie de catolicii din satul Clocotici. Ce simbolizează acest obicei

 A fost Joia Mare a catolicior, o zi cu mare însemnătate, care reprezintă pentru creştini şi Ultima Cină a Domnului Iisus Hristos. În toate catedralele catolice s-a petrecut un moment important, seara trecută: spălatul picioarelor. Preoţii au reprodus scena în care Mântuitorul le-a spălat picioarele celor 12 ucenici. 

de Redactia Observator

la 07.04.2023 , 07:45

În Joia Mare catolicii celebrează ultima cină a Mântuitorului, apoi trădarea şi vinderea acestuia. Iar la slujba religioasă de aseară, din satul Clocotici, a avut loc un moment cu totul şi cu totul special.

Preotul a spălat picioarele a 12 credincioşi, aşa cum a făcut şi Domnul Iisus Hristos.

Milan Sima, preot: Am reconstituit, am săvârşit acest gest, ritualul spălării picioarelor. Am ales 12 oameni tineri, cărora le-am spălat picioarele.

Vezi și

Localnic: Ceea ce înseamnă o smerenie. Ceea ce ne dă un exemplu, să fim smeriți şi acum şi în viaţa de creştini.

Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare

Tot la slujba din Joia Mare preoții catolici şi-au reînnoit jurămintele de credință. Iar Liturghia Cinei Domnului a fost de asemenea un moment important.

Milan Sima: Părintele Episcop a celebrat liturghia sfinţirii uleiurilor. Trei feluri de uleiuri se sfinţesc. Uleiul sfintei crisme, uleiul bolnavilor, pentru sacramentul ungerea bolnavilor şi uleiul catecumenilor.

Azi, în Vinerea Mare, ziua crucificării şi a morţii lui Iisus, tinerii satului îmbrăcaţi în costume tradiţionale, vor cânta şi se vor ruga la o slujbă care se ţine la ora 15, ora la care se crede că ar fi murit Mântuitorul. Sâmbătă seară Liturghia va începe cu ritualul binecuvântării focului de la care se aprinde lumina Învierii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Ritualul spălării picioarelor în Joia Mare, respectat cu sfințenie de catolicii din satul Clocotici. Ce simbolizează acest obicei