Video Scuza şoferului de autobuz care s-a urcat beat la volan şi a distrus 12 maşini
Un șofer care abia se mai ținea pe picioare din cauza băuturii a plecat cu autobuzul în cursă și a provocat un accident de proporții la Mediaș. A intrat pe contrasens și a zdrobit 12 mașini, iar mai mulți oameni au ajuns la spital. Șoferul vinovat le-a spus polițiștilor că i s-a făcut rău la volan, dar agenții au constatat că avea alcoolemie ca după o noapte de băut. Ancheta se îndreaptă acum și împotriva celor care erau obligați să îl verifice la plecarea în cursă.
Accidentul a avut loc la prânz, pe o stradă foarte circulată din Mediaș. Autobuzul societății locale de transport a intrat pe sensul opus și a distrus din start două automobile. Le-a luat apoi pe rând pe toate cele care i-au stat în cale pe o distanță de 200 de metri și le-a zdrobit unele de altele. Distrugerile ar fi fost și mai mari dacă trei șoferi nu ar fi făcut manevre interzise, dar salvatoare în acest caz. Autobuzul s-a oprit într-un taxi care avea clienți. În stare de șoc, pasagerii și șoferul ies pe geamuri, ajutați de martori. Alți trecători se reped la bărbatul care conducea autobuzul și sună la 112.
"Când mă uit strigau oamenii 'Băi, băi, vai, vai, nu!'. A venit autobuzul tare, deci tare. Tot ce a fost în față, tot a luat. Deci a aruncat mașinile dintr-una în alta. Deci nu a pus frână deloc. Nu a fost așa ceva în oraș" spune un martor.
"Tot ce am auzit este un zgomot puternic de lovitură, sticlă spartă, motor puternic turat, lumea țipa. Și am văzut taxiul ăsta împins de autobuz. Sunt prima mașină neatinsă" relatează un alt martor.
Şoferul abia îşi mai ţinea echilibrul. Riscă cel puţin 7 ani de închisoare
Polițiștii au descoperit că șoferul în vârstă de 65 de ani avea alcoolemie 1,26 în aerul expirat, ceea ce înseamnă că abia își mai ținea echilibrul, iar reflexele erau mult diminuate. El riscă cel puțin șapte ani de închisoare. Compania la care este asigurat autobuzul i-ar putea imputa șoferului despăgubirile pe care va fi obligată să le plătească.
"Șoferul era la volan, stătea liniștit. Nu știu cum a scăpat pe viață șoferul de la taxi. [...] Nu a frânat, nimic" spune un martor.
Legea prevede că cei care conduc autobuze trebuie testați înainte de plecarea în cursă pentru a vedea dacă au consumat alcool. La București circulă deja troleibuze care au alcool test la bord. Nu pornesc dacă șoferul nu suflă în el sau dacă alcoolemia nu este zero.
