Video Situaţie ridicolă în Braşov. Pietonii care vor să traverseze apasă butonul semaforului printr-o gaură în gard

Să apeşi butonul pentru a traversa corect şi legal pe trecerea de pietoni poate fi o misiune complicată la Braşov. Un semafor de acolo câştigă cu brio premiul pentru cele mai neobişnuite apariţii urbane. Este montat după un gard, iar oamenii trebuie să depună efort pentru a putea acţiona culoarea verde. Printr-o gaură decupată strategic, pietonii sunt ghidaţi către butonul pentru prioritate, asta bineînţeles dacă au mâna suficient de mică.

de Claudiu Loghin

la 19.03.2026 , 17:46

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cei care locuiesc în zonă s-au obişnuit cu situaţia şi fac haz de necaz. Povestesc însă că asistă uneori la situaţii în care trecătorii caută dezorientaţi butonul. Nici când îl observă nu le e mai uşor, cei mai mulţi introduc, cu teamă, mâna în gaura misterioasă din gard.

Reporter: Am văzut că zâmbiţi. De ce? E o situaţie...

Articolul continuă după reclamă

Localnică: Ne-am obişnuit, da, na, că-ţi bagi mâna în... Să-i fie frică să treacă drumul fără să apese, nu să-i fie frică să bage mâna.

Reporter: Cum vi se pare butonul ăsta, aşezat aşa?

Localnic: Aiurea... M-am şi zgâriat de vreo două ori acolo.

Localnic: Altă posibilitate nici nu cred că era.

Reporter: Pentru că?

Localnic: Pentru că nu e în afară stâlpul. Stâlpul intră pe linia poştei.

De ce a fost amplasat stâlpul semaforului în spatele gardului

Din cauza trotuarului îngust, stâlpul semaforului a fost amplasat în urmă cu 20 de ani pe terenul Poştei Române. Problemele au apărut în momentul în care poşta a dat în chirie spaţiul.

"Din cauză că se aruncau foarte multe mizerii, noul chiriaş a amplasat un gard. […] Astfel încât să ajung la această situaţie. Împreună cu colegii de la firma care gestionează semaforizarea, am luat decizia ca până se găseşte o soluţie, să mutăm butonul printr-o consolă, la nivelul, la limita de proprietate, astfel încât cetăţenii să nu fie nevoiţi să bage mâna prin gard, ca să solicite traversarea Căii Bucureşti" a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Situaţia este complicată. Deşi legea spune că amplasarea de garduri, panouri, bannere sau alte obiecte care duc la obturarea semaforului este strict interzisă, ea se referă mai mult la luminile acestuia decât la butonul care acţionează culoarea verde.

 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi face asigurare pentru pierderea locului de muncă?
Observator » Evenimente » Situaţie ridicolă în Braşov. Pietonii care vor să traverseze apasă butonul semaforului printr-o gaură în gard