Tânără găsită spânzurată în fața unui bloc din Piatra Neamț. Medicii de pe ambulanță au reușit s-o readucă la viață
O tânără de 32 de ani a fost găsită spânzurată, în fața unui bloc din Piatra Neamț. Din fericire, trecătorii au acționat rapid, au coborât-o din copac, iar medicii sosiți la fața locului au reușit s-o readucă la viață.
- Apelul la 112 a fost făcut ieri, în jurul orei 16.45.
- Imediat, la fața locului au fost trimiși pompierii și un echipaj de ambulanță.
Scenele teribile s-au petrecut ieri, în zona stației Tic-Tac din cartierul Dărmănești, Piatra Neamț.
Un apel la 112 anunța că o femeie a fost găsită spânzurată de un copac.
Imediat, la fața locului au fost trimiși pompierii și un echipaj de ambulanță.
Militarii n-au mai intervenit, fiindcă femeia fusese deja coborâtă din copac de trecători.
"Pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au fost solicitați să intervină cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare pentru degajarea unei persoane dintr-un copac, în municipiul Piatra-Neamț.
Persoana a fost dată jos din copac de către cetățeni până la ajungerea forțelor de intervenție", a anunțat ISU Neamț într-un comunicat, potrivit zch.ro.
Din fericire, medicii de pe ambulanță au reușit s-o readucă la viață pe tânără.
După ce i-au fost aplicate manevrele de resuscitare, femeia de 32 de ani a fost transportată la spital, cu semne vitale.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰