Tatăl vitreg al Alisiei, eleva ucisă în Bihor, acuză patronul şi autorităţile: De ce ai spus să nu sun la 112?
Familia Alisiei, eleva de 18 ani ucisă cu cruzime în judeţul Bihor, a transmis un mesaj cutremurător după înmormântarea copilei. Tatăl vitreg al tinerei, sfâşiat de durere, acuză autorităţile că nu au intervenit la timp şi respinge zvonurile apărute pe reţelele sociale potrivit cărora adolescenta ar fi avut o relaţie cu criminalul.
"Suntem o familie distrusă", a scris bărbatul pe Facebook, într-o postare devenită virală, la câteva zile după ce fata a fost găsită fără viaţă pe un câmp din apropierea satului Parhida.
Alisia, elevă în vârstă de 18 ani, dispăruse în timp ce se afla la practica organizată la o fermă de capre din Bihor. Trupul ei a fost găsit într-un lan de rapiţă, la aproximativ doi kilometri de cea mai apropiată casă, cu urme de violenţă în jurul gâtului.
Principalul suspect, un bărbat de 39 de ani care lucra ca îngrijitor la fermă, a fost prins după ore întregi de căutări. Individul este recidivist, fusese eliberat anul trecut din închisoare, unde executase o pedeapsă pentru crimă.
După ce a fost capturat de poliţişti, acesta şi-a recunoscut fapta.
"Cu cuţitul... un briceag... în gât", le-a spus suspectul anchetatorilor, potrivit dialogului făcut public după audieri. Bărbatul a declarat că a lovit-o "de 2-3 ori", într-un lan de rapiţă.
Tatăl vitreg: "Alisia era virgină şi a fost bătută"
În mesajul postat după înmormântare, tatăl vitreg al fetei spune că familia trăieşte o dramă imposibil de descris şi cere ca cei responsabili să răspundă pentru cele întâmplate.
"Noi vrem doar adevărul şi cei care sunt vinovaţi să fie traşi la răspundere", a transmis acesta.
Bărbatul a ţinut să combată acuzaţiile şi speculaţiile apărute online despre presupusa relaţie dintre Alisia şi criminal.
"Vă rugăm cei ce postează pe reţelele de socializare minciuni să se informeze înainte de a judeca şi a scrie că fata noastră Alisia a avut o relaţie cu criminalul. Avem dovezile de la medicii legişti IML că fata noastră Alisia era virgină şi bătută. Pentru că nu s-a lăsat, a luptat cu ultimele ei puteri până la ultima suflare", a scris tatăl vitreg.
Mesajul este completat şi de mama fetei, care a scris: "Ar trebui să sufere ca şi copilul meu".
Acuzaţii grave la adresa autorităţilor: "M-am pus în genunchi să trimită un elicopter"
Familia Alisiei acuză întârzieri grave în intervenţia autorităţilor după apelurile la 112.
"Am sunat de 5 ori să ne ajute şi abia după 40-50 de minute au venit doar doi de la Poliţia de Frontieră. Aproximativ după o oră şi jumătate au venit salvarea şi echipajul de poliţie, cu toate că m-am rugat în genunchi să vină să ne salveze fata", a scris bărbatul.
Aceleaşi acuzaţii au fost făcute şi imediat după tragedie, când tatăl vitreg declara că a cerut inclusiv intervenţia unui elicopter SMURD.
De cealaltă parte, medicul-şef UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea, a explicat că echipajele au constatat că leziunile suferite de adolescentă erau incompatibile cu viaţa.
"Nu se mai putea face absolut nimic pentru tânără", a declarat acesta.
Tatăl vitreg, acuzaţii pentru patronul fermei: "De ce ai spus să nu sun la 112?"
În postarea sa, tatăl vitreg îi adresează acuzaţii directe patronului fermei unde Alisia făcea practică, un apropiat al familiei.
Bărbatul susţine că îl considera "ca pe un frate" şi că avea încredere deplină în el, motiv pentru care şi-a lăsat fiica să meargă la practică acolo.
"Patronul fermei de capre, am crescut împreună şi l-am iubit ca pe fratele meu. Este şi nănaşul meu la fata mică Loretta. Niciodată nu te-am tradat!!!! El ştie asta şi dacă nu recunoaşte, dar în suflet îl macină. Şi pentru asta i-am şi încredinţat fata să facă practică la el. Tu ai fost primul care a ajuns la locul crimei. De ce nu ai încercat să o salvezi pe Alisia chiar dacă era decedată? De ce ai zis să nu sun la 112 că ne facem de ruşine în tot satul? Nici măcar sincere condoleanţe nu ai venit să ne zici!!!!", a scris acesta.
Totodată, îl acuză pe fermier că l-ar fi ajutat în trecut pe suspectul de crimă şi că l-ar fi apărat după prima condamnare.
"Poți avea bani cu saci și relații peste tot, așa cum te lăudai mereu. Dar să știi că viața unei fete tinere nu poate fi cumpărată cu nimic pe fața pământului! Nu uita că și tu ești tată și ai două fete, iar a treia este pe drum. Asta se putea întâmpla și cu tine! Ai ţinut un criminal la tine la casă! De câte ori te-am întrebat de criminal ai zis că este un om corect şi nu el a făcut prima crimă", a mai transmis tatăl vitreg.
Criminalul, prins după ore întregi de căutări
După dispariţia fetei, poliţiştii au mobilizat câini de urmă, drone şi un elicopter pentru căutarea suspectului, care fusese dat în consemn la frontieră.
Bărbatul, recent operat la gleznă, a fost găsit ascuns pe câmp, după mai multe ore de căutări.
Anchetatorii continuă cercetările în acest caz pentru omor calificat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
