Video Tobogane gonflabile luate pe sus de vânt în Oradea, cu tot cu cei şase copii care se aflau pe ele. O rafală puternică a smuls frânghiile de susţinere
O zi de distracţie la Festivalul din Cetatea medievală Oradea era să se transforme într-o adevărată tragedie pentru mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, dar şi pentru o mămică. În timp ce se aflau pe toboganele gonflabile, o rafală puternică de vânt a rupt funiile de susţinere, iar micuţii au rămas suspendaţi. Părinţii aflaţi la sol au privit neputincioşi cum toboganul pe care se aflau copiii lor zboară pur şi simplu. La finalul cursei de coşmar, trei dintre minori au ajuns la spital. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav.
Scenele de coşmar s-au petrecut la Festivalul Copiilor din Oradea. O rafală puternică de vânt a măturat totul în cale, iar frânghiile de susţinere ale toboganelor au fost smulse. Şase copiii şi o mămică erau la peste cinci metri înălţime, în jucăriile gonflabile.
Alexandru Chira, director Visit Oradea, organizatori Festival: Un fenomen meteo extrem, care a dislocat, a ridicat de la pământ şi din sistemul de ancorare două echipamente gonflabile.
Toboganele "şi-au luat zborul" sub ochii părinţilor înmărmuriţi
La sol, panica s-a instalat rapid printre părinţi. Disperaţi, angajaţii festivalului au încercat prin orice mijloace să oprească toboganele. În zadar, însă.
- Tobogan gonflabil smuls de vânt şi răsturnat în mijlocul mașinilor, pe un drum din Kuweit. Unul dintre copii a...
- Toboganul gonflabil răsturnat de vânt în Piața Constuției, cu tot cu copiii care se dădeau pe el, ar fi fost...
- Două tobogane gonflabile "şi-au luat zborul" sub ochii părinţilor înmărmuriţi, la un festival din Oradea....
Alexandru Chira, director Visit Oradea, organizatori Festival: Nu s-a putut acţiona încât să dăm copiii jos în timp util. Au fost prinşi pe echipamentele respective. A fost evident o sperietură mare pentru toată lumea fiindcă a fost un interval foarte scurt de timp.
Şocaţi şi îngrijoraţi pentru copii, oamenii au sunat imediat la 112. Zeci de echipaje de intervenţie au ajuns imediat la faţa locului.
Alina Butaci, ISU Crișana: Copiii au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar în urma evaluărilor trei dintre ei au ajuns la spital.
Oradea nu s-a aflat ieri sub nicio alertă de vreme rea
Din fericire, după mai multe investigaţii, cei mici au fost lăsaţi să plece acasă.
Dr. Hadrian Borcea, șef UPU SMURD Oradea: Au avut traumatisme în special la nivelul capului şi membrelor inferioare, dar nu au necesitat internare.
De teama unui nou incident, organizatorii evenimentului au luat decizia de a sista accesul copiilor în jucăriile gonflabile.
Alexandru Chira, director Visit Oradea: Am dezafectat şi echipamentele gonflabile de mici dimensiuni care erau operate de alte firme.
Culmea, Oradea nu s-a aflat ieri sub nicio alertă de vreme rea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰