Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tranzitul și accesul cetățenilor români prin Ungaria nu vor fi afectate, anunță MAE

Autoritățile române informează că ministrul Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul său ungar Péter Szijjártó, pentru obținerea din partea autorităților ungare a clarificărilor privind adoptarea în perioada următoare de noi măsuri restrictive la granițele Ungariei.

de Cristian Ionescu

la 29.08.2020 , 15:39

De la 1 septembrie, Ungaria își închide granițele pentru străini MAE a cerut clarificări Ungariei în privința închiderii granițelor - Profimedia
  • Durata tranzitului să nu depășească 24 de ore
  • Persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19

În cadrul discuției a fost obținută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate.

"Ministrul Bogdan Aurescu a solicitat interlocutorului informații privind conținutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetățenilor români care tranzitează Ungaria, precum și în privința cetățenilor români – lucrători transfrontalieri. Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleași condiții și se va face prin aceleași puncte de trecere ale frontierei și pe aceleași culoare rutiere stabilite. A arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinație finală a călătoriei. De asemenea, a sugerat ca autoritățile polițienești de resort din cele două state să mențină un contact apropiat în perioada imediat următoare pentru eventuale clarificări tehnice", informează MAE.

Condiții de călătorie pentru Ungaria, actualizate periodic.

Articolul continuă după reclamă

MAE reamintește că, în prezent, sunt aplicabile următoarele condiții de tranzit pentru pasageri:

-     durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;

-     persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19;

-     să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.

Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă.

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Tranzitul și accesul cetățenilor români prin Ungaria nu vor fi afectate, anunță MAE