Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SURSE: Trei persoane reținute în dosarul exploziei din Rahova. Anchetatorii au făcut percheziții în 4 județe

Surse judiciare au declarat miercuri seară că, în urma perchezițiilor efectuate în dosarul penal deschis după explozia din Sectorul 5 al Capitalei, trei persoane au fost reținute.

de Redactia Observator

la 29.10.2025 , 22:25

Trei persoane reținute în dosarul exploziei din Rahova. Anchetatorii au făcut percheziții în patru județe - Hepta

Până la momentul redactării acestei știri, Parchetul Curții de Apel București nu a oferit informații oficiale privind identitatea persoanelor reținute sau rolul acestora în anchetă.

Miercuri, Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a făcut 8 percheziţii domiciliare, la persoane fizice şi jurdice, în cadrul dosarului penal întocmit în urma exploziei din Rahova.

Dintre cele 8 percheziţii, 4 au fost în Bucureşti, 2 în Ilfov şi câte o percheziţie în judeţele Prahova şi Teleorman. Activităţile vizează ridicarea de documente şi unităţi de stocare. Şase persoane urmau să fie duse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru continuarea cercetărilor.

Articolul continuă după reclamă

În urma exploziei, soldate cu moartea a trei persoane şi cu rănirea altor 15, Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au derulat mai multe activităţi, în cadrul dosarului penal, respectiv cercetarea la faţa locului şi audierea unor persoane.

Dosarul deschis în urma exploziei din blocul din cartierul Rahova vizează infracţiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, iar până acum cercetările s-au desfăşurat in rem.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum gestionaţi scumpirile de Crăciun?
Observator » Evenimente » SURSE: Trei persoane reținute în dosarul exploziei din Rahova. Anchetatorii au făcut percheziții în 4 județe