Antena Meniu Search
x

Video Trupul lui Cristian Molnar a fost găsit, anunță presa italiană. Românul a fost luat de viitură în Italia, în urmă cu 3 săptămâni

Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre cadavrul lui Cristian Molnar, în vârstă de 25 de ani, ultimul care nu fusese găsit încă, relatează Rai News, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 23.06.2024 , 19:39

Identificarea oficială lipseşte încă, dar cel mai probabil este vorba de cadavrul băiatului, luat de viitură în urmă cu câteva săptămâni de apele învolburate ale râului împreună cu prietenele sale Patrizia şi Bianca. Trupurile celor două tinere prietene, Patrizia Cormos (20 de ani) şi Bianca Doroş (23 de ani), fuseseră deja recuperate.

Scăderea nivelului apei a facilitat recuperarea ultimului trup. Corpul tânărului a fost găsit prins între crengi şi stânci la aproximativ 500 de metri de podul roman din Premariacco. La faţa locului se află pompierii de la unitatea de salvare alpină.

Trupul, găsit la mai bine de trei săptămâni de la tragedie

Vezi și

Ancheta tehnică dispusă de procurorul Letizia Puppa asupra telefonului mobil al Patriziei Maria Cormos este în curs de desfăşurare începând de sâmbătă, la Udine, în laboratorul de informatică criminalistică. Este singurul telefon mobil găsit până acum pe malurile râului Natisone. Se face o copie criminalistică a dispozitivului, inclusiv a cartelelor SIM şi de memorie. Această evaluare este necesară - la mai bine de trei săptămâni de la tragedie - pentru "a evita o eventuală deteriorare a telefonului mobil şi inutilizarea acestuia în cazul unui proces".

Românii ar fi putut să scape cu viață

Procurorii italieni continuă ancheta într-un dosar de omor din culpă. Vor să afle dacă cei trei tineri români puteau fi salvaţi. Investigaţiile au arătat că una dintre cele două fete - Patrizia - a sunat de 4 ori la 112, dar ultima dată nu i-a mai răspuns nimeni. A fost audiat şi pompierul care a încercat să-i salveze pe cei trei tineri luaţi de apele râului Natisone. Autorităţile spun, însă, că nu se gândesc la un vinovat şi că aceasta este doar o procedură de rutină.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 12 voturi
Întrebarea zilei
V-aţi gândit să renunţaţi la maşină din cauza scumpirilor repetate la pompă?
Observator » Evenimente » Trupul lui Cristian Molnar a fost găsit, anunță presa italiană. Românul a fost luat de viitură în Italia, în urmă cu 3 săptămâni