Ucigaşii lui Mario Berinde ar fi atacat un adolescent de 18 ani, în decembrie 2025. Ce spune tatăl victimei
Cei doi adolescenţi de 15 ani arestaţi în dosarul de omor de la Cenei, judeţul Timiş, ar fi agresat anterior un băiat de 18 ani în decembrie 2025. Potrivit surselor Observator, tatăl victimei susţine că adolescentul ar fi fost atacat pe stradă cu un briceag. Victima ar fi depus plângere, iar ulterior a retras-o.
"În data de 23.12.2025, la Postul de Poliţie Cenei s-a prezentat un tânăr de 18 ani, care a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa pe stradă, în extravilanul localităţii Cenei, ar fi fost agresat fizic de doi minori de 15 ani, incidentul având loc la o dată anterioară", anunţă, luni dimineaţă, IPJ Timiş.
Potrivit unei postări de pe reţelele de socializare, băiatul care ar fi fost agresat se numeşte Sebastian. Tatăl lui susţine că ar fi fost atacat, la ora 7-8 seara, cu un briceag în zona feţei.
Sursa precizată informează că, în urma sesizării, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, fiind demarate verificările.
"La data de 14.01.2026, persoana vătămată şi-a retras plângerea prealabilă formulată la data de 23.12.2025. Precizăm faptul că, potrivit prevederilor legale, în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, continuarea procedurilor penale este condiţionată de existenţa voinţei persoanei vătămate", au explicat poliţiştii.
Presupuşii agresori ar fi cei doi adolescenţi care l-au ucis pe Mario Berinde
Autorităţile au precizat că presupuşii agresori sunt cei doi adolescenţi de 15 ani care sunt acum arestaţi în dosarul de omor şi profanare de cadavre, după ce au ucis şi apoi au încercat să incendieze trupul lui Mario Berinde.
Comunitatea este revoltată de uciderea adolescentului de 15 ani, iar duminică seara, aproape 200 de oameni s-au strâns în faţa casei bunicilor adolescentului de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe prietenul lui, Mario, după ce au aflat că acolo s-a mutat după crima oribilă.
Îngroziţi că băiatul le-ar putea face rău, localnicii au ameninţat că vor da foc casei şi au intrat în locuinţă pentru a se convinge că ucigaşul adolescentului de 15 ani nu este acolo. Au căutat inclusiv în pod şi în curte, momente care au fost transmise live pe TikTok. Între timp, surse Observator spun că băiatul s-ar afla internat la spitalul de copii şi e păzit de forţele de ordine.
Ofiţerii antidrog au arestat un tânăr de 24 de ani care ar fi fost dealerul de droguri al copiilor. La percheziţii s-au găsit peste 100 de grame de marijuana ascunse într-un borcan, dar şi un cântar de care se folosea pentru porţionarea dozelor. Un alt băiat de 17 ani, care ar fi fost intermediarul drogurilor, a fost plasat sub control judiciar.
Mario a fost înmormântat sâmbătă. Tatăl a fost adus din închisoare la înmormântare. A fost flancat în permanență de 10 luptători din trupele speciale. Potrivit unor surse, ar fi promis să se răzbune pe cei care i-au ucis copilul. Bărbatul este condamnat pentru tâlhărie şi va fi eliberat în câteva luni. Ieri a fost îngenuncheat de durere.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰