Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bucureştean care cultiva CANNABIS în judeţul Olt, reţinut pentru TRAFIC şi CONSUM DE DROGURI!

Un bărbat din București, în grădina căruia polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au descoperit o cultură de canabis, a fost reținut pentru trafic și consum de droguri, urmând să fie prezentat vineri în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, informează Agerpres

de Redactia Observator

la 01.09.2017 , 12:37

Un bărbat din București, în grădina căruia polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au descoperit o cultură de canabis, a fost reținut pentru trafic și consum de droguri, urmând să fie prezentat vineri în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, informează Agerpres

"La data de 31 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și procurorii DIICOT — Biroul teritorial Olt au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Spineni, într-o cauză în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și consum ilicit de droguri de risc", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, transmis vineri AGERPRES.

Conform aceleiași surse, în timpul percheziției a fost descoperită o cultură outdoor de canabis formată din 328 de plante, iar în anexele imobilului au fost găsite aproximativ 10 kilograme de muguri și plante de canabis. De asemenea, au fost descoperite lăzi și alveole în care ar fi fost crescute inițial plantele de canabis, recipiente cu îngrășământ, dispozitive pentru stropire, precum și o pompă cu hidrofor pentru udarea plantelor.

Articolul continuă după reclamă

Din cercetări a rezultat că plantele au fost cultivate de un bărbat în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în municipiul București, în vederea comercializării ulterioare.

Față de suspect a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Un bucureştean care cultiva CANNABIS în judeţul Olt, reţinut pentru TRAFIC şi CONSUM DE DROGURI!