Galerie foto Un slătinean s-a trezit în casă cu un șarpe de 2 metri. Îngrozit, a sunat la 112: "Vă rog să trimiteți pe cineva aici!"
Momente de groază pentru un bărbat din orașul Slatina, județul Olt, care s-a trezit în casă cu un șarpe de aproape doi metri. S-a întâmplat, ieri, pe strada Strehareți din municipiu, iar omul a sunat imediat la 112. Ajunși la fața locului, jandarmii au găsit reptila în holul locuinței.
Pățania a fost relatată pe pagina de Facebook a Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
„Avem un șarpe în casă! Vă rog să trimiteți pe cineva aici!”, a spus la 112 bărbatul din Slatina. Reptila a fost găsită în holul locuinței și măsura aproximativ 2 metri.
- Şarpe găsit printre colete, într-o maşină de curierat din Floreşti, Cluj. Şoferul a sunat imediat la 112
- Ultimul mesaj trimis de un tată pe moarte familiei, de la mii de kilometri distanţă. S-a stins în agonie, muşcat...
- O copilă de 2 ani a ucis un șarpe care o atacase. Drept răzbunare că o mușcase de buză, fetița și-a înfipt...
"Ieri după amiază, un bărbat în vârstă de 68 de ani, a sunat la 112 și a cerut sprijinul jandarmilor pentru a înlătura un șarpe din casă. În șase minute echipajul de intervenție s-a deplasat de urgență la adresa indicată de dispecer. Pe strada Strehareți din municipiul Slatina, în holul unei locuințe, un șarpe de aproximativ 2 metri a fost capturat și eliberat în mediul natural", au scris jandarmii slătineni, precizând căă astfel de șerpi sunt neveninoși, dar apariția lor nu este agreată de oameni.
Șarpe de un metru într-o baie din Reșița
Un incident asemănător a avut loc și în Reșița, la începutul lunii august.
Atunci, o femeie a găsit în casă un șarpe de aproape un metru. Speriată, reșițeanca a sunat la 112, iar jandarmii au găsit reptila în baie, pe etajeră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰