Una dintre cele mai frumoase cetăţi din inima ţării stă închisă pentru al patrulea an consecutiv. Explicaţiile autorităţilor
Unul din cele mai frumoase obiective turistice din inima țării stă, pentru al patrulea an la rând, cu porțile ferecate. Iar turiștii care ajung la cetatea Râșnov fac cale întoarsă și pleacă dezamăgiți de faptul că, așa o bijuterie a istoriei nu poate fi vizitată nici măcar în plin sezon turistic.
O simplă fortificație din lemn, din secolul XIII, Cetatea Râșnov și-a păstrat faima de unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate, din Transilvania. De patru ani, însă, doar curtea exterioară a cetății e accesibilă publicului.
În acest moment, orice experienţă turistică la cetatea ţărănească de la Râşnov se opreşte la curtea exterioară. În momentul în care orice oaspete al staţiunii vrea să viziteze curtea interioară, cel mai interesant loc din cetate, găseşte lacătul pe poartă. 09.33
Totul a pornit de la o lucrare de reabilitare, începută in 2020. Firma selectată a închis cetatea și a lucrat până în 2022 la reabilitare, însă au existat neînţelegeri cu Primăria, aşa că lucrările s-au oprit și s-a deschis un litigiu civil. Birocrația încă face ca zidurile cetății să fie de nepătruns, până și în zilele noastre.
Ce spun autorităţile
- Reacția unei turiste străine care a vizitat târgul de Crăciun din Alba Iulia: "Peste așteptările mele"
- Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt...
- Circulaţia pe un sector din Transfăgărășan va fi oprită mâine. Nu se va circula cu mașina între 07:00 și...
- Mai mulţi români riscă închisoarea din cauza unei tradiţii care i-a oripilat pe italieni. Au chemat carabinierii
- Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa...
Valoarea lucrărilor rămase trece de opt milioane de lei. Iar autoritățile abia sunt în faza organizării licitației pentru selectarea unui nou constructor. Nimeni nu poate spune când vor fi turiștii din nou bineveniți în cetatea Râșnov.
"Nu ştim exact cât va dura, depinde şi dacă la noua licitaţie vor exista contestaţii, dacă vor exista, atunci cu siguranţă vom merge câteva luni în plus faţă de ce ar trebui să se întâmple. Nu ştim exact", a declarat Răzvan Iancu, primăria Râşnov.
Cu nouă ani în urmă, autoritățile au inaugurat un lift pe plan înclinat, care ar fi trebuit să ducă turiștii din centrul stațiunii Râșnov direct la cetate. Investiția a fost, la acel moment, de aproximativ 15 milioane de lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰