Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vârsta schimbării în carieră: "Nu mă regăseam, nu simţeam că sunt în locul potrivit"

Cu bani tot mai puţini şi sub presiunea disponibilizărilor, tot mai mulţi angajaţi români îşi dau restart la 40 de ani sau poate chiar mai târziu: îşi schimbă jobul, chiar şi domeniul de activitate. Fenomenul se numeşte tehnic reconversie profesională - şi chiar dacă unii fac asta forţaţi de împrejurări, sunt şi oameni care pur şi simplu vor să-şi urmeze pasiunea. Da, e un act de curaj, dar atenţie...  vine la pachet şi cu foarte multe riscuri - de la instabilitate financiară, chiar la şomaj. 

de Anita Lasculescu

la 11.03.2026 , 16:32

"Pentru mine, această schimbare a fost ca şi cum am ajuns acasă", explică Alina Costache, psiholog.

Iar acest sentiment de.... acasă a venit după aproape 25 de ani în care Alina a lucrat ca ospătar, contabilă şi apoi organizatoare de evenimente. Într-un final, a decis să se înscrie la facultatea de psihologie, o materie pe care a iubit-o încă din liceu.

"Nu mă regăseam, nu simţeam că sunt în locul potrivit. M-am inscris la psihologie când deja aveam 40 de ani, după câţiva ani buni de procrastinare. Am terminat în 2020 și de atunci profesez", explică Alina.

Articolul continuă după reclamă

Tot în 2020 şi-a schimbat cariera şi Adelina. După ce a lucrat la birou, în două corporaţii, a decis să-şi transforme pasiunea într-un loc de muncă. Aşa a ajuns să-şi deschidă propriul atelier de bijuterii handmade.

"Era un job solicitant. Am renunţat la multinaţională pentru că ne-am dorit un copil şi am rămas însărcinată. Primele cliente au fost colegele mele. Au ajuns să fie cerute şi mi-am dat seama că este loc pentru aşa ceva", explică Adelina.

Nevoia de o schimbare la 180 de grade o simt tot mai mulţi angajaţi, mai ales când ajung la maturitatea profesională. Motivele diferă de la o persoană la alta.

"V-ați gândit vreodată să vă schimbați jobul… sau chiar viața cu totul? Mulți români spun că ar face acest pas mai ales pentru un salariu mai mare. Dar nu doar banii contează. Unii își doresc șanse mai bune de dezvoltare profesională, iar mulți caută, pur și simplu, mai multă stabilitate. Dar după ce facem pasul cel mare, rămâne o întrebare: oare e bine ce am ales?", relatează Anita Lăsculescu, reporter Observator.

Studiile arată că 80% dintre oamenii care își schimbă cariera după 45 de ani sunt mulțumiți de alegerea făcută.

Cele mai căutate joburi în primele luni ale anului au fost cele din IT şi tehnologie, sănătate, inginerie, dar şi vânzări sau educaţie.

"La nivel economic, vedem o recalibrare a industriilor, o expensiune a tehnologiei. Inteligenţa Artificială nu vine cu anxietăţi, ci şi cu oportunităţi, s-au creat multe joburi. Pandemia a schimbat mult mindsetul angajaţilor. Vorbim de flexibilitate. Corporaţiile încep să deschidă joburi intern pentru angajaţi şi încurajează acest schimb de competenţe... de a intra în altă industrie", explică Laura Roşca, director departament cercetare calitativă.

Sunt însă şi oameni care privesc reconversia profesională ca pe o săritură în gol, aşa că nu sunt decişi să-şi asume riscurile.

"Nu a fost momentul oportun. Ca mamă, pui pe primul loc copiii şi familia", explică o femeie.

Alţii nici măcar nu au de ales. Concedierile în masă obligă mulţi angajaţi să caute oportunităţi în alte domenii.

"Presiunea financiară tot mai mare a făcut multe persoane să meargă pe zone unde nu se gândeau vreodată, zona IT, digitalizare. Zona de sănătate, de vânzări, sunt foarte mulţi candidaţi peste 40 de ani", explică Cristina Popa-Bochiș, consultant recrutare.

Dar schimbarea radicală a carierei nu este doar o aventură, ci un parcurs presărat cu obstacole care pot pune la încercare chiar și cele mai determinate persoane. Asta pentru că pot apărea multe riscuri precum: instabilitatea financiară, stresul căutării unui nou job şi impactul psihologic.

În plus, perioada de tranziție cere ore suplimentare pentru învățare și o analiză atentă a pieței muncii, pentru a evita riscul de a rămâne, de fapt... şomer. La începutul anului 2026, cei mai mulți șomeri aveau vârste cuprinse între 40 și 49 de ani. În loc să-i ajute, statul mai mult îi încurcă: în urmă cu o săptămână, Guvernul a schimbat legea prin care firmele care angajau persoane de peste 45 de ani primeau subvenţii de 2.250 de lei pe lună. Acum, banii se acordă doar pentru angajaţii noi de peste 50 de ani.

Anita Lasculescu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteți de acord ca SUA să folosească baza Kogălniceanu pentru eventuale operaţiuni în Iran?
Observator » Evenimente » Vârsta schimbării în carieră: "Nu mă regăseam, nu simţeam că sunt în locul potrivit"