Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elevii din Vrancea, blocați în Dubai, vor primi absențe la şcoală. Părinţii, obligaţi să le motiveze

28 de elevi din Vrancea, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, vor fi trecuți absenți în catalog începând de astăzi, când ar fi trebuit să revină la cursuri. Inspectorul școlar general al ISJ Vrancea spune că situația poate fi rezolvată doar prin demersurile părinților pentru motivarea absențelor.

de Denisa Gheorghe

la 02.03.2026 , 17:38

Români, blocaţi pe aeroportul din Dubai în urma bombardamentelor cu Iranul Români, blocaţi pe aeroportul din Dubai în urma bombardamentelor cu Iranul - Arhivă foto

Inspectorul școlar general al ISJ Vrancea, Livia-Silvia Marcu, a anunțat că elevii blocați în Dubai în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu vor primi absențe începând de astăzi, când ar fi trebuit să revină la cursuri.

Într-o declarație pentru news.ro, Livia Marcu a spus că părinţii vor face demersurile necesare pentru motivarea absențelor pe care elevii le vor primi.

Elevii vor fi trecuți absenți în catalog

Articolul continuă după reclamă

"De astăzi ei ar fi trebuit să revină la cursuri. Având în vedere situaţia lor, ei primesc absenţe, desigur părinţii vor face demersurile necesare pentru a li se motiva aceste absenţe", a spus Livia-Silvia Marcu pentru sursa citată.

Un grup de 28 de copii din Vrancea a rămas blocat în Dubai, după ce autoritățile din Emiratele Arabe Unite au închis complet spațiul aerian. Măsura a fost luată pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.

Elevii participau la o excursie organizată în vacanța intersemestrială, iar deplasarea a fost una privată, în contextul unor activități educaționale/culturale, organizată de un centru Cambridge, care nu face parte din sistemul de învățământ de stat.

Excursie privată, organizată de un centru Cambridge

Copiii sunt elevi din clasele V–XII și sunt însoțiți de două profesoare, Oana Nedelcu și Ligia Harasim.

"Copiii au plecat într-o călătorie privată, organizată de un centru Cambridge, deci un centru care nu este în sistemul de stat de învățământ. Coordonatoarea, doamna Ligia Harasim, nu este profesoară la vreo școală din județul Vrancea și părinții și-au dat acordul", a declarat inspectorul şcolar pentru sursa citată.

Denisa Gheorghe Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi cunoştinţe blocate în zonele afectate de război?
Observator » Evenimente » Elevii din Vrancea, blocați în Dubai, vor primi absențe la şcoală. Părinţii, obligaţi să le motiveze