ZIUA MARINEI - Aproximativ 10.000 de oameni la cel mai mare spectacol naval din acest an. Preşedintele Klaus Iohannis, la prima participare (GALERIE FOTO)
Manifestaţiile organizate cu ocazia Zilei Marinei la Constanţa au adunat aproximativ 10.000 de oameni în Portul Tomis, pentru prima dată participând la eveniment şi preşedintele Klaus Iohannis, care a mers prin mulţime şi a făcut fotografii cu câţiva oamenii. Printre noutăţile de la ediţia din acest an s-au numărat un spectacol cu efecte pirotehnice de zi, precum şi un vals al remorcherelor.
Manifestaţiile organizate cu ocazia Zilei Marinei la Constanţa au adunat aproximativ 10.000 de oameni în Portul Tomis, pentru prima dată participând la eveniment şi preşedintele Klaus Iohannis, care a mers prin mulţime şi a făcut fotografii cu câţiva oamenii. Printre noutăţile de la ediţia din acest an s-au numărat un spectacol cu efecte pirotehnice de zi, precum şi un vals al remorcherelor.
Preşedintele Klaus Iohannis a sosit pe faleza Comandamentului Flotei cu puţin timp înainte de ora 10.00, fiind întâmpinat de Garda de Onoare. Şeful statului a urcat apoi în zona oficialităţilor de unde a urmărit manifestările de Ziua Marinei împreună cu ministrul Apărării, Mihnea Motoc, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Horia Ţuţuianu, prefectul Adrian Nicolaescu, şi Şeful Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat.
După o ceremonie religioasă oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, pe faleza din faţaComandamentului Flotei şi-a făcut apariţia Zeul Neptun cu alaiul său, care a deschis festivităţile marinarilor, iar la scurt timp, cei prezenţi au putut urmări un spectacol cu efecte pirotehnice pe timp de zi, realizat din Portul Tomis.
În jurul orei 11.00 a început exerciţiul demonstrativ al Forţelor Navale. Patru avioane de tip MIG-21 au trecut deasupra dispozitivului la ancoră, executând un bombardament la catarg şi lansarea capcanelor termice. Navele din dispozitiv şi nava purtătoare de rachete au tras şi cu muniţie de manevră, aruncând petarde lângă nave, pentru a simula exploziile bombelor de aviaţie.
În acelaşi timp cu exerciţiile desfăşurate pe mare, pe faleză au început jocurile marinăreşti: trasul la parâmă, alergarea în sac sau cu oul în lingură. A urmat apoi un exerciţiu de căutare şi de atac a unui submarin inamic, urmat de un altul de respingere a desantului inamic.
Un exerciţiu de combatere a migraţiei ilegale pe mare, concomitent cu căutarea şi salvarea navelor aflate în pericol, a fost realizat de către nave ale Gărzii de Coastă în colaborare cu ARSVOM.
Cele trei remorchere intrate recent în serviciul Forţelor Navale au fost prezentate publicului în ritm de vals, primind aplauze din partea celor prezenţi.
Manifestările s-au încheiat în jurul orei 12.00, cu defilarea Gărzii de Onoare.
Purtătorul de cuvânt al Statului Major al Forţelor Navale, Corneliu Pavel, a declarat la finalul exerciţiului că, în acest an, au fost multe noutăţi, comparativ cu manifestările din ceilalţi ani.
“În primul rând, în timpul sosirii alaiului Zeului Neptun, de pe mare am avut spectacolul de efecte pirotehnice pe timp de zi, prima dată prezentat în România acest gen de spectacol. Am mai avut în timpul secvenţei de luptă împotriva submarinului inamic o lansare de torpilă de la bordul unei corvete precum şi o lansare de torpilă uşoară de la bordul elicopterului PUMA Naval. De asemenea, aţi putut urmări valsul remorcherelor, al celor trei remorchere nou intrate în dotarea Forţelor Navale Române şi acesta a fost un element de noutate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale.
La finalul exerciţiului, preşedintele Klaus Iohannis a coborât pe faleza şi a salutat o parte din oamenii prezenţi şi a făcut poze cu cei care i-au cerut acest lucru. Apoi, el a salutat şi mai mulţi copii de la Cercetaşii României, care au asistat la manifestările de Ziua Marinei şi a făcut o fotografie cu ei.
Şeful statului a asistat pentru prima dată la acest eveniment şi a declarat că a fost impresionat de ceea ce a văzut.
“Este prima mea participare la Ziua Marinei. Sunt impresionat, este foarte, foarte frumos aici la dumneavoastră. Este un obicei foarte frumos, cu foarte multă substanţă. Vă felicit şi vă doresc numai bine”, a spus Klaus Iohannis.
Evenimentele organizate de Forţele Navale de Ziua Marinei vor continua luni seară. Astfel, de la ora 20.00, pe faleza din faţa Cazinoului din Constanţa, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un spectacol în aer liber, până la ora 22.00, când la bordul navelor va fi aprins pavoazul electric, iar de la bordul Fregatei Mărăşeşti va fi lansat, în premieră, un foc de artificii. Ulterior, marinarii se vor retrage cu torţe pe itinerariul Vraja Mării - Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu - Farmacia Miga - Prefectura Constanţa - Statuia Victoriei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰