Galerie foto 35 de persoane au murit în Dnipro, după atacul cu rachete al ruşilor. Putin, satisfăcut de "dinamica pozitivă" a războiului
Numărul persoanelor ucise în atacul cu rachete ruseşti asupra unui bloc de locuinţe din Dnipro a crescut la 35, potrivit oficialilor ucraineni, anunţă The Guardian, citat de News. Salvatorii nu mai au mari speranţe să găsească supravieţuitori, însă căutările continuă, în timp ce primăria oraşului a decretat trei zile de doliu. În acest timp, Vladimir Putin se declară satisfăcut de "dinamica pozitivă" a aşa-zisei "operaţiouni speciale din Ucraina", spunând că "totul decurge conform planului".
Guvernatorul regiunii, Valentin Reznicenko, a confirmat într-o actualizare transmisă luni dimineaţa pe Telegram că 35 de persoane, printre care doi copii, au fost ucise în atacul cu rachete ruseşti. Operaţiunea de căutare şi salvare a potenţialilor supravieţuitori din Dnipro se desfăşoară de aproape 40 de ore.
În cursul nopţii, salvatorii au scos alţi câţiva morţi de sub dărâmăturile blocului distrus de o rachetă rusească. 39 de persoane au fost salvate, iar 75 au fost rănite, în urma atacului. Printre cei răniţi se numără 14 copii. Soarta altor 35 de locatari din clădire este necunoscută.
Căutările sub dărâmături continuă, dar şansele de a mai găsi supravieţuitori sunt tot mai puţine. "Şansele de a mai salva oameni acum sunt minime. Cred că numărul morţilor va fi de ordinul zecilor", a declarat pentru Reuters primarul oraşului Dnpro, Boris Filatov.
"Totul decurge conform planului", declară Putin
- Rușii se laudă cu bombardamentele de sâmbătă din Dnipro. Cel puțin 30 de oameni au murit în blocul lovit de...
- Momente dramatice după ce rușii au ras de pe fața pământului un bloc cu 9 etaje, în Dnipro. Cel puțin 25 de...
- Trei zile de doliu la Dnipro: Cel puțin 25 de oameni au murit și peste 70 sunt răniți, după ce o rachetă...
Asumându-şi responsabilitatea pentru loviturile cu rachete de pe teritoriul Ucrainei, Ministerul rus al Apărării a declarat duminică că acţiunea şi-a atins scopul. "Toate ţintele desemnate au fost lovite. Scopul atacului a fost atins", a afirmat ministerul rus, fără a menţiona atacul asupra clădirii rezidenţiale din Dnipro. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat "tăcerea laşă" a ruşilor în legătură cu atacul.
În schimb, liderul rus Vladimir Putin a declarat la televiziunea rusă de stat că "operaţiunea militară specială" din Ucraina a căpătat un avânt pozitiv. "Dinamica este pozitivă", a declarat el la televiziunea de stat Rossia-1. "Totul decurge conform planului Ministerului Apărării şi al Statului Major General", a spus Putin. Cu toate acestea, el a menţionat că "speră" ca soldaţii ruşi să obţină mai multe victorii.
Rusia a revendicat la sfârşitul săptămânii trecute controlul asupra oraşului minier Soledar din estul Ucrainei, ceea ce reprezintă o primă victorie după multe luni de blocaj în Ucraina, însă Kievul contestă acest succes al Moscovei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰