Agenția Spațială Europeană oferă 15.000 de euro voluntarilor care vor sta în pat 60 de zile
Agenția Spațială Europeană va oferi aproape 15.000 de euro fiecărui voluntar care va fi dispus să stea în pat timp de 60 de zile, într-un program menit a afla care sunt efectele călătoriei în spațiu asupra corpului uman. 48 de persoane vor fi incluse în experiment.
- Voluntarii vor primi aproape 15.000 de euro
- Deși pare ușor, cercetătorii anunță că a sta în pat 60 de zile e foarte dificil
Agenția Spațială Europeană va oferi aproape 15.000 de euro fiecărui voluntar care va fi dispus să stea în pat timp de 60 de zile, într-un program menit a afla care sunt efectele călătoriei în spațiu asupra corpului uman. 48 de persoane vor fi incluse în experiment.
În cadrul studiul, ce va simula călătoria spațială pe perioade mai lungi de timp, voluntarii vor sta doar într-un pat special, la un unghi de șase grade.
Persoanele supuse testului vor fi fi nevoite să atingă cu un umăr patul în fiecare clipă, chiar și atunci când mănâncă sau folosesc toaleta specială.
De asemenea, voluntarii vor fi plasați într-o centrifugă ce va simula efectele gravitației asupra trupului.
Agenția Spațială Europeană va testa în cadrul programului 48 de voluntari - bărbați și femei - ce vor fi împărțiți în patru grupuri. Două vor merge în Slovenia, iar două în Franța, toate fiind sub stricta supraveghere a cercetătorilor.
Oamenii de știință atrag atenția că, deși oferta pare tentantă, entuziasmul se spulberă rapid din cauza testelor regulate și a întrebărilor puse de specialiști. În plus, a sta într-un singur loc o perioadă atât de lungă nu e atât de simplu precum pare a fi.
"Primim multe cereri de la voluntari pentru aceste studii dar nu e nicio glumă, a sta în pat pare amuzant însă bucuria dispare rapid", a precizat Jennifer Ngo-Anh, specialist în cadrul programului.
Experimentul urmărește să studieze ce impact are lipsa gravitației asupra corpului uman. Printre efectele știute se numără pierderea masei musculare și osoase, schimbări la nivelul ochilor precum și modificări chimice ale fluidelor din creier.
Douăzeci de femei vor fi incluse în studiu spre finalul anului 2020, într-o facilitate a Agenției din Toulouse, Franța.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰