Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un al treilea medic din Rusia a căzut de la etaj

Un medic din Rusia a căzut de la etajul doi al unui spital, după ce s-a plâns colegilor că presiunile cauzate de noul coronavirus devin intolerable. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, se află în stare critică. Este cel de-al treilea caz de acest gen înregistrat în Federația Rusă. Alți doi medici au murit după ce s-au prăbușit în gol de la ferestrele unităților în care lucrau.

de Daniel Murărescu

la 04.05.2020 , 12:47

  • Rusia a raportat peste 145.000 de cazuri de coronavirus
  • Doi medici au murit, iar al treilea este în stare gravă, după ce au picat în gol

Alexander Shulepov se zbate între viață și moarte, cu răni grave la nivelul capului, după ce a căzut de la etajul doi al unui spital din apropiere de Voronez.

Pe 22 aprilie, bărbatul și colegul său de pe ambulanță s-ai plâns într-un video publicat pe internet că a fost forțat să lucreze de către medicul-șef al spitalului din localitatea Novaya Usman, deși fusese dianosticat pozitiv cu Covid-19.

Ciudat este că, la trei zile după acest moment, Alexander Shulepov a publicat o altă înregistrare, în care nega prima ieșire "emoțională", informează The Moscow Times.

Articolul continuă după reclamă

Mai mult, colegul său de pe ambulanță, Alexander Kosyakin, ar fi cercetat pentru răspândirea de știri false privind noul coronavirus, infracțiune pedepsită cu până la cinci ani de închisoare în urma unei legi impuse recent la nivel federal.

"Doctorul de ambulanță Alexander Shulepov este lângă mine, tocmai a fost confirmat cu Covid-19. Medicul șef ne obligă să lucrăm, ce să facem în această situație? Nu vom părăsi tura.... Eu și cu Alexandru lucrăm împreună de o lună. Asta e situația. Toată lumea zice că e fake, dar acestea sunt faptele reale", a mărturisit el, în înregistrare.

Trei medici au sărit pe geam în Rusia, de la izbucnirea pandemiei

Este cel de-al treilea caz de acest gen raportat în Rusia. Recent, două femei și-au pierdut viața după ce au plonjat de la ferestrele unităților medicale în care își desfășurau activitatea.

Natalya Lebedeva, în vârstă de 48 de ani, a căzut în gol de la aproape 20 de metri după ce a fost acuzată că și-a infectat colegii de la un centru pentru pregătirea cosmonauților din Star City, regiunea Moscova.

Tot de la 20 de metri a căzut și Yelena Nepomnyashchaya, de 47, mamă a doi copii, în Krasnoiarsk.

Yelena Nepomnyashchaya

Potrivit Daily Mail, femeile și-ar fi contestat superiorii din cauza lipsei echipamentelor medicale de protecție, în contextul epidemiei de SARS-CoV-2.

În acest moment Rusia a raportat peste 145.000 de cazuri de îmbolnăviri și 1.356 de decese.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un al treilea medic din Rusia a căzut de la etaj