Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am venit pentru evrei". Filmul atacului medieval din Daghestan, unde ruşii s-au apucat să verifice un avion de israelieni

Război Israel - Hamas. Războiul din Orientul Mijlociu duce la situaţii nemaivăzute în vremea noastră. În regiunea rusă Daghestan, sute de oameni înarmaţi cu puşti, cuţite sau pietre au luat cu asalt aeroportul şi un avion care venea de la Tel Aviv, în căutarea cetăţenilor israelieni. 60 de persoane au fost arestate. Pilotul a blocat uşile aeronavei pentru a-i proteja pe pasageri. Între timp, protestele propalestiniene se întind în toată lumea, din Madrid, până în Chicago.   

de Redactia Observator

la 30.10.2023 , 19:36

Mulţimea furioasă a năvălit pe pista aeroportului din Mahacikala, capitala republicii ruse, în momentul în care aeronava care venea de la Tel Aviv a aterizat. În imaginile filmate de martori, manifestanţii agită pancarte cu mesaje antisemite, în timp ce alţii agită steaguri palestiniene. Protestatarii au înconjurat avionul şi au încercat să verifice fiecare pasager. 

-De ce ai venit aici?

-Am venit pentru evrei. 

Vezi și

-Pentru evrei? 

Pe acelaşi subiect

Ruşii i-au căutat pe evrei până şi în motoarele avionului

Pasagerilor li s-a cerut  să se baricadeze în avion.

"Vă rugăm să rămâneți așezați și să nu încercați să deschideți ușa avionului. Afară este o gloată furioasă" , a fost mesajul transmis se comandant. Pe pistă, protestatarii şi-au continuat vânătoarea. Furioşi că nu ajung la călători, s-au urcat pe aripile avionului. Au blocat autobuzele de pe pistă şi au intrat inclusiv în motoarele avionului. Nu au reușit să găsească pasageri israelieni la bordul avionului, ci doar cetățeni ruși. 

Elicoptere militare de transport Mil Mi-17 au aterizat pe pistă înaintea Forțelor de Securitate Ruse. Au deschis focul cu gloanțe de cauciuc după ce mulţimea a început să atace soldații cu pietre. Cel puțin 20 oameni au ajuns la spital, iar doi dintre aceștia se află în stare critică. Printre răniți se află atât polițiști, cât și civili. 

Putin a convocat o şedinţă de urgenţă

În urma asaltului, Israelul a cerut Rusiei să protejeze toţi cetăţenii israelieni. Oficialii din Daghestan, republica rusă cu populaţie majoritar musulmană, au condamant violenţele. Luat prin surprindere, Vladimir Putin a convocat o şedinţă de urgenţă. Moscova spune că în spatele incidentului ar fi o forţă străină, care ar avea ca scop destabilizarea societății ruse. 

Sergey Melikov, liderul regiunii Daghestan: Sunt încercări de destabilizare a Daghestanului, încearcă să pornească proteste în Daghestan. Am aflat că grupul "Bună dimineața, Daghestan" este administrat de pe teritoriul Ucrainei de bandiți, de trădători. 

Incidentele antisemite s-au înmulţit în toată lumea

De la declanşarea războiului Israel-Hamas, în urmă cu 3 săptămâni, incidentele antisemite şi protestele pentru oprirea războiului din Gaza s-au înmulţit în toată lumea. Milioane de oameni, majoritatea musulmani, au ieşit din nou în stradă în toată lumea. 

Madrid, Valencia și Haga, sunt doar câteva dintre metropolele europene care au răsunat de scandări pro-palestinene.  Cu steaguri şi mesaje pentru încetarea bombardamentelor, protestatarii au un mesaj comun: vor să se încheie cât mai repede conflictul din Israel şi gruparea teroristă Hamas, pentru că la mijloc să află civili nevinovați.

Spiritele sunt aprinse şi peste ocean. În Statele Unite, haosul s-a instalat in marile orase, după ce un protest pro-palestinian din Chicago a escaladat. Manifestanții s-au luptat cu forțele de ordine folosind ca armă steagurile cu care au defilat. 

Tot mai mulţi cetăţeni israelieni care trăiesc în America spun că se tem pentru viaţa lor atât de mult încât s-au înscris la cursuri pentru a învâţa să tragă cu pistolul sau cu puşca şi îşi cumpără arme

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » "Am venit pentru evrei". Filmul atacului medieval din Daghestan, unde ruşii s-au apucat să verifice un avion de israelieni