Antena Meniu Search
x

Anunțul făcut de Gazprom dă fiori Europei. Rusia sugerează că nu va da drumul complet la gaz prin conducta Nord Stream 1

Gigantul energetic rus Gazprom susţine că nu poate garanta funcţionarea în siguranţă a unei părţi critice a gazoductului Nord Stream 1, prin care livrează gaze Europei, din cauza îndoielii cu privire la returnarea unei turbine din Canada. Autorităţile canadiene au declarat în weekend că au eliberat o autorizaţie pentru a permite returnarea turbinei pentru staţia de compresoare Portovaia a Nord Stream 1. Între timp, declaraţiile ruşilor sunt interpretate drept un semn critic pentru viitorul exporturilor de gaze spre Europa.

de Redactia Observator

la 14.07.2022, 18:55

Rusia sugerează că nu va da drumul complet la gaz prin conducta Nord Stream 1
Rusia sugerează că nu va da drumul complet la gaz prin conducta Nord Stream 1 - Profimedia

"În posesia Gazprom nu se află niciun document care ar putea împuternici Siemens să preia turbina de gaze din Canada pentru Portovaia CS, unde aceasta încă se află în curs de reparaţie. În aceste circumstanţe, pare imposibil să tragem o concluzie obiectivă ori să stabilim viitoare direcţii de dezvoltare cu privire la operaţiunea sigură a Portovaia CS, un element de importanţă critică pentru gazoductul Nord Stream 1", a transmis compania rusă Gazprom, într-un comunicat postat pe Twitter.

Anunţul Gazprom. Ce dă de înţeles Rusia

"Rusia dă de înţeles că nu va relua complet alimentarea cu gaze către Europa prin conducta-cheie. Gazprom susţine că nu are documentele necesare pentru a transporta o turbină de gaz din Canada, după serviciile de mentenanţă. Rusia a declarat că a fost forţată să întrerupă transportul de gaze prin Nord Stream în luna iunie, întrucât îi lipseşte elementul respectiv", a afirmat Stephen Stapczynski, jurnalist Bloomberg, în urma anunţului Gazprom.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Canada a decis să returneze turbina pentru Nord Stream 1

La începutul săptămânii, Canada a declarat că va returna turbina reparată care este necesară pentru gazoductul Nord Stream 1. Acest lucru ar putea contribui la asigurarea fluxurilor continue de energie până când Europa va pune capăt dependenţei de gazul rusesc, a declarat luni ministrul canadian al resurselor naturale, citat de Reuters. Guvernul canadian a explicat că va emite ”un permis limitat în timp şi revocabil” pentru a scuti returnarea turbinelor de la sancţiunile sale ruseşti şi a anunţat, de asemenea, noi măsuri împotriva Moscovei, ca răspuns la invazia sa din Ucraina, începută pe 24 februarie. În urma anunţului făcut de autorităţile canadiene, preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au înregistrat o scădere de până la 12%.

Rusia a citat luna trecută întârzierea revenirii turbinei, pe care compania germană Siemens Energy a trimis-o pentru service în Canada, drept motiv pentru reducerea debitelor de gaze către Europa prin gazoductul Nord Stream 1 la 40% din capacitate. Potrivit news.ro, conducta ar putea rămâne inactivă până pe 21 iulie, pe parcursul a 10 zile de întreţinere anuală. Europa se teme că Rusia ar putea extinde întreţinerea programată pentru a restricţiona şi mai mult aprovizionarea cu gaze europene, punând în dezordine planurile de umplere a depozitelor pentru iarnă şi agravând o criză a gazelor care a determinat măsuri de urgenţă din partea guvernelor şi facturi dureros de mari pentru consumatori.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Anunțul făcut de Gazprom dă fiori Europei. Rusia sugerează că nu va da drumul complet la gaz prin conducta Nord Stream 1