Armata israeliană și-a ucis din greșeală propriul civil la granița cu Libanul. Inițial a dat vina pe Hezbollah
Primul civil israelian ucis la granița cu Libanul a fost omorât într-un atac al Israelului. Armata israeliană a anunțat luni că propriile sale forțe au tras din greșeală cu artilerie, ucigând un fermier israelian aflat în apropierea frontierei cu Libanul, scrie Reuters.
Fermierul de avocado din localitatea Misgav Am, Ofer Moskovitz, în vârstă de 60 de ani, vorbise cu Reuters chiar săptămâna trecută și spusese că este îngrijorat de luptele de la graniță.
"Moskovitz a fost ucis de focul propriilor noastre forțe în timpul unei operațiuni al cărei scop era tocmai protejarea lor", a declarat generalul-maior Rafi Milo, șeful comandamentului nordic al armatei.
Duminică, armata a pus incidentul pe seama unui tir transfrontalier din Liban.
Israelul, ofensivă în Liban împotriva Hezbollah
Israelul a lansat o ofensivă majoră terestră și o campanie aeriană în Liban pentru a elimina Hezbollah, o miliție puternică susținută de Iran, care a deschis focul asupra Israelului în sprijinul Teheranului, la două zile după începerea atacurilor aeriene israeliano-americane asupra Iranului.
Autoritățile libaneze afirmă că peste o mie de persoane au fost ucise și mai mult de un milion au fost nevoite să-și părăsească locuințele în Liban. Moartea lui Moskovitz este prima raportată în Israel. Armata spune că doi soldați israelieni au fost uciși în luptă.
"La fiecare cinci minute se aud explozii", declara Moskovitz, fermierul ucis, pentru Reuters săptămâna trecută.
Potrivit comunicatului armatei, trupele au deschis focul pentru a sprijini soldații care operau în sudul Libanului, însă au existat "probleme grave și erori operaționale".
"Focul de artilerie a fost executat la un unghi greșit și nu a respectat protocoalele necesare. […] Ca urmare, cinci proiectile de artilerie au fost trase asupra zonei Misgav Am, în loc să fie direcționate către ținta inamică", se arată în comunicat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
