Galerie foto Atentat sinucigaş la o catedrală, după slujba de Florii, în Indonezia. Cel puţin 14 oameni au fost răniţi
Cel puţin 14 persoane au fost rănite duminică, într-un atentat sinucigaş, la o catedrală din Makassar, în estul Indoneziei, după slujba de Florii, care marchează începutul Săptămânii Paştelui.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
În afara edificului de pe Insula Sulawesi, solul era acoperit cu părţi de cadavre sfârtecate, în urma aceste deflagraţii, care a avut loc către ora locală 10.30 (6.30, ora României). Cel puţin 14 persoane au fost rănite, a anunţat poliţia, fără să facă precizări cu privire la starea sănătăţii acestora.
Poliţia: Cel puţin un atacator a murit
”Două persoane se aflau pe o motocicletă, la momentul exploziei, la poarta principală a bisericii, iar atacatorii încercau să intre în incinta bisericii. Motoclicleta a fost distrusă şi există părţi de cadavru. Adunăm aceste părţi şi încercăm să identificăm sexul atacatorilor”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale, Argo Yuwono.
Poliţia din procincia Sulawesi de Sud, a cărei capitală este Makassar, a anunţat anterior că cel puţin un atacator a murit. Poliţia naţională nu a confirmat această informaţie.
”Sunt multe părţi de corp uman în apropiere de biserică şi pe stradă”, a declarat primarul acestui oraş portuar cu 1,5 milioane de locuitori, Mohammad Ramdhan.
Un martor a menţionat că explozia a fost ”foarte puternică”. Poliţia a anunţat că un agent de securitate a încercat să împiedice motocicleta să intre în incinta Catedralei Sacred Heart of Jesus, sediul arhidiocezei din Makassar înainte de deflagraţie, care a avut loc după slujbă.
Duminica Floriilor marchează intrarea lui Isus Hristos în Ierusalim, potrivit tradiţiei creştine, la începutul Săptămânii Paştelui.
”Am terminat slujba, iar oameni se duceau acasă, atunci când s-a întâmplat acest lucru”, a declarat unor jurnalişti preotul Wilhelmus Tulak.
Numeroase vehicule au fost avariate în apropierea complexului catedralei, în jurul căreia poliţia a desfăşurat un cordon de securitate, potrivit unui fotograf aflat la faţa locului.
Biserici luate drept ţintă
Biserici au fost luate în trecut drept ţintă de către extremişti în Indonezia, ţara majoritară musulmană cea mai populată din lume.
În mai 2018, o familie de şase persoane, inclusiv două fete în vârstă de nouă şi 12 ani şi doi băieţi, în vârstă de 16 şi 18 ani, au detonat bombe la trei biserici din Surabaya, al doilea cel mai important oraş din ţară, omorând cel puţin zece credincioşi. În aceeaşi zi, altă familie a detonat, aparent în mod accidental, o bombă într-un apartament, iar în următoarea zi o a treia familie a comis un atac sinucigaş la un post de poliţie.
Aceste atentate, care s-au soldat atunci cu 15 victime şi 13 morţi în rândul atacatorilor, inclusiv cinci copii, sunt cele mai sângeroase din ultimul deceniu în arhipelag. Cele trei familii radicalizate aveau legături cu mişarea radicală Jamaah Ansharut Daulah (JAD), care susţine gruparea jihadistă Statul Islamic (SI). Iar atacurile au fost revendicat de către SI, potrivit news.ro.
Tradiţia toleranţei în Indonezia a fost pusă la grea încercare în ultimii ani, în urma dezvoltării unor curente islamice conservatoare sau extremiste, iar minorităţi religioase - creştini, dar şi budişti şi hinduşi sunt îngrijoraţi de coexistenţa religioasă în această ţară. Peste 200 de persoane au fost ucise în 2002 în atentate pe Insula Bali, atribuite organizaţiei islamiste indoneziene Jemaah Islamiyah (JI).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰