Bebeluş român de nici o lună de zile, mort în Spania. Mama micuţului merge la închisoare
O româncă din Spania în vârstă de 18 ani a fost condamnată la 4 ani de închisoare, fiind găsită vinovată pentru moartea bebeluşului ei de nici o lună de zile, la sfârşitul anului trecut. Micuţul a suferit grave leziuni cerebrale şi a murit la spital, după 13 zile de agonie.
O româncă din Spania în vârstă de 18 ani a fost condamnată la 4 ani de închisoare, fiind găsită vinovată pentru moartea bebeluşului ei de nici o lună de zile, la sfârşitul anului trecut. Micuţul a suferit grave leziuni cerebrale şi a murit la spital, după 13 zile de agonie.
Potrivit publicaţiei spaniole segre.com, tânăra a primit 4 ani de închisoare pentru infracţiunea de omor prin imprudenţă, românca fiind acuzată că a provocat moartea bebelușului ei, în 18 noiembrie 2020.
Cele două părţi au ajuns la un acord la sfârşitul lunii iunie, care a fost ratificat luni, în instanța penală 3 din Lleida, în vestul Cataloniei.
- O mamă cu inima frântă încearcă să fugă din maternitate cu un bebeluș, după ce al ei s-a născut mort, în...
- Un bebeluș s-a înecat într-un lac, după ce frăţiorul mai mare a împins căruciorul în apă. Tragedia,...
- Bebeluş omorât la o oră de la naştere, după ce medicii i-au dat protoxid de azot în loc de oxigen, în...
Micuțul suferea de sindromul "copilului zdruncinat"
Reamintim că, în 5 noiembrie 2020, o ambulanţă a fost chemată la casa unei familii de români, în Tàrrega, pentru un bebeluş în vârstă de o lună.
Băieţelul a fost preluat de medici şi internat de urgenţă la Spitalul Arnau de Vilanova din Lleida. Pentru că avea grave leziuni cerebrale, spcialiştii de aici au decis să transfere copilul cu un elicopter la spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona.
Nu înainte de a activa protocolul pentru aceste cazuri, suspectând că micuţul a fost victima unui abuz. Micuțul suferea de sindromul "copilului zdruncinat", care constă într-o serie de leziuni cerebrale cauzate de agitarea violentă a bebeluşului.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, după două săptămâni de agonie, bebeluşul a încetat de viaţă.
Părinții băiețelului, audiați la tribunalul Cervera
Prima suspectă în acest caz a fost mama copilului. Tatăl micuțului, tot român, în vârstă de 24 de ani, a fost audiat în calitate de martor întrucât se afla la serviciu la momentul comiterii faptelor. Ambii au declarat în fața anchetatorilor că a fost doar un accident și că nu și-au abuzat bebelușul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰