Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Peste 100 de morţi şi 4.000 de răniţi, cel mai recent bilanț al exploziilor din Beirut. Zeci de pompieri sunt dispăruți

Un oficial al Crucii Roșii a anunțat că numărul victimelor exploziilor de marți seară în portul din Beirut a crescut peste noapte, ajungând la cel puțin 100 de decese și peste 4.000 de răniți.

de Ana Maria Ghiarasim

la 05.08.2020 , 10:19

Peste 100 de morţi şi 4.000 de răniţi, cel mai recent bilanț al exploziilor din Beirut. Zeci de pompieri sunt dispăruți Peste 100 de morţi şi 4.000 de răniţi, cel mai recent bilanț al exploziilor din Beirut. Zeci de pompieri sunt dispăruți - Profimedia Images
  • Guvernatorul Marwan Abboud a declarat pentru un post de radio local că peste 100 de persoane rămân dispărute, inclusiv mai mulți pompieri.
  • Suflul exploziei din Beirut a spulberat totul în cale, pe o distanță de zeci de kilometri.

Totodată, guvernatorul Marwan Abboud a declarat pentru un post de radio local că peste 100 de persoane rămân dispărute, inclusiv mai mulți pompieri.

Cu lacrimi în ochi, guvernatorul orașului anunțase încă de aseară că a pierdut legătura cu pompierii trimiși în port la stingerea incendiului izbucnit inițial.

"Beirut nu a trecut niciodată prin ceea ce a trecut ieri", a spus Abboud, potrivit The Guardian.

Articolul continuă după reclamă

Așa cum se întâmplă în urma dezastrelor majore, a existat o anumită confuzie cu privire la numărul victimelor în exploziile din Beirut.

Premierul libanez Hassan Diab a afirmat că aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu, un compus extrem de exploziv, erau stocate de cel puțin șase ani în depozitul din portul Beirut, fără să se fi respectat vreo normă de siguranță.

”Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie. Este inacceptabil şi nu putem să păstrăm tăcerea în această problemă", a declarat premierul în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă, potrivit CNN.

Citește și:
Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Peste 100 de morţi şi 4.000 de răniţi, cel mai recent bilanț al exploziilor din Beirut. Zeci de pompieri sunt dispăruți