Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Britanicii dezvăluie cine a doborât avionul lui Prigojin. Cadavrul fostului lider Wagner, identificat după degetul lipsă de la mână

Moartea lui Evgheni Prigojin. La aproape 24 de ore după prăbușirea unei aeronave despre care autoritățile ruse spun că îl transporta pe șeful Grupării Wagner, Evgheni Prigojin și pe doi dintre comandanţii săi de top, Kremlinul nu a spus nimic despre incident. Mai mult decât atât, nici un alt oficial rus nu a comentat iar autorităţile nu au oferit niciun detalii. Între timp, canalele ruseşti de Telegram, independente sau de propagandă, se întrec în scenarii şi versiuni. Nici măcar moartea lui Prigojin nu a fost confirmată oficial.

de Redactia Observator

la 24.08.2023 , 17:18

Nu există încă nicio dovadă oferită nici de ruși, nici de grupul Wagner că Evgheni Prigojin este mort sau că trupul său a fost identificat. Dar circulă numeroase scenarii. În accest timp, membrii Wagner și susținătorii săi din toată Rusia îi aduc un omagiu lui Prigojin şi depun flori la altare improvizate.

Marea Britanie: FSB a doborât avionul lui Prigojin

Surse de Miniserul Apărării din Marea Britanie spun pentru BBCavionul lui Evgheni Prigojin a fost doborât de FSB, Serviciul Federal de Securitate (succesorul KGB). Cei din FSB îi sunt loiali complet lui Vladimir Putin și conduc, de asemenea, forțele de frontieră.

Articolul continuă după reclamă

Britanicii consideră că eliminarea lui Prigojin va întări acum cel mai probabil poziția ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, și a șefului Statului Major al Forțelor Armate Ruse, Valeri Gherasimov, pe care Prigojin i-a detestat și criticat în mod public. Londra vede asta ca pe un lucru bun pentru Ucraina, deoarece cei doi sunt considerați incompetenți.

Pe acelaşi subiect

Avionul lui Evgheni Prigojin a fost doborât de sistemele de apărare aeriană, relatează şi Financial Times, citând un oficial occidental. Ieri seară, aceeași versiune a fost prezentată de canalul de telegram, Gray Zone, afiliat Wagner. O altă versiune este explozia unei bombe la bord, a scris canalul Shot. Site-ul rusesc RBC a transmis că ancheta are în vedere toate versiunile, "inclusiv eroare de pilotaj, problemele tehnice și influența externă". 

Un dispozitiv exploziv a fost plantat în compartimentul trenului de aterizare

Potrivit canalului rusesc de Telegram, Shot, care citează surse din poliţie, unul dintre scenariile anchetei este că un dispozitiv exploziv a fost plantat în compartimentul trenului de aterizare al avionului lui Prigojin. Potrivit datelor preliminare citate, în timpul zborului a avut loc o explozie în zona trenului de aterizare, o aripă a fost deteriorată, iar fragmentele au lovit stabilizatorul.

Aceasta ar fi şi cauza pentru care avionul a început să ia altitudine brusc și apoi a căzut. Cel mai probabil, toți cei aflați la bord și-au pierdut instantaneu cunoștința din cauza depresurizării iar piloții nu au putut anunţa situaţia de urgență. Din cauza exploziei din zbor, secțiunea de coadă a aeronavei a căzut la cinci kilometri de fuzelaj.

Evgheni Prigojin ar fi fost identificat după degetul lipsă de la mână

Canalul de Telegram, VChK-OGPU, cu surse în poliţie şi justiţie, susţine că unul dintre comandanții Grupării Wagner a identificat oficial la morgă cadavrul lui Evgheni Prigojin, indiciul principal fiind degetul lipsă de la mână. De asemenea, al doilea lider Wagner, Dmitry Utkin, a fost identificat după înălțime și tatuaje. Canalul mai scrie, citând surse, că pe cadavre şi resturile aeronavei există urme de deteriorare prin elemente de fragmentare, similare cu daunele provocate de sistemul de apărare aeriană S-300.

Un alt expert, citat de canal, a prezentat o altă versiune: "Din ceea ce văd pe filmare, avionul lui Prigojin ar fi putut fi doborât de un avion Su-35 cu două rachete R 27. Există dovezi că un avion de luptă a decolat de pe aerodromul Khotilovo pentru a intercepta avionul lui Prigojin. De aceea, piloții, după ce au simțit prima lovitură, au crescut brusc viteza.."

Mai multe canale de Telegram scriu că starea în care se află cadavrele nu permite identificarea acestora. "Cadavrele nu vor fi identificate vizual" , a transmis o sursă pentru 161.ru. Potrivit Baza, la Moscova a fost trimis material biologic pentru testare genetică. Cadavrele nu pot fi identificate vizual, dar "conform dovezilor indirecte, experții spun în continuare că Prigojin este printre morți", a scris şi Fontanka.

Tăcere totală în Rusia

Ce spun autoritățile ruse? Aproape nimic. Nici Vladimir Putin, nici purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, nu au făcut declarații despre accidentul aviatic. Liderul partidului Rusia Justă, Serghei Mironov, a fost singurul oficial care a spus că Prigojin "a supărat prea mulți oameni din Rusia, Ucraina și Occident", adăugând că "cei care urăsc patria noastră au o mare sărbătoare". 

"În cazul lui Prigojin, nu este vorba despre faptul că o moarte abstractă şi-a găsit victima, ci că nişte ticăloşi în carne şi oase au făcut-o", a spus el. Mironov i-a avertizat pe aceşti oameni că, "oriunde s-ar afla, pedeapsa va fi inevitabilă". Liderul Rusiei Juste s-a făcut astfel ecoul acuzaţiilor răspândite pe reţelele de socializare, potrivit cărora avionul lui Prigojin a fost doborât de o rachetă sau de explozia unei bombe amplasate în interiorul aparatului de zbor.

Nu există informații oficiale despre evoluția anchetei. Comisia de investigații a declarat pentru Kommersant că nu există încă dovezi pentru versiunea atacului terorist, prin urmare, a fost inițiat un dosar penal pentru încălcarea regulilor de siguranță.

Zelenski: Ucraina nu a avut nimic de-a face cu prăbușirea avionului 

Ucraina nu a fost implicată în presupusa moarte a liderului Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat președintele Volodimir Zelenski. "Nu suntem implicați în această situație, asta este sigur. Cred că toată lumea este conștientă cine este implicat", le-a spus Zelenski jurnaliştilor de la Kiev.

Kiev: Un terorist mai puțin este un lucru bun pentru noi

Un consilier al ministrului Apărării din Ucraina spune că presupusa moarte a lui Evgheni Prigojin este o veste bună pentru Ucraina. "Un terorist mai puțin înseamnă mai multă instabilitate în Rusia. Este din nou un semn că Rusia devine un stat eșuat, condus de un terorist căruia îi este frică de propriul popor", a declarat Yuri Sak. "Și din punctul ăsta de vedere, orice face Rusia mai slabă ne face pe noi mai puternici".

Parisul are îndoieli cu privire la condiţiile accidentului aerian

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Olivier Veran, a declarat joi că există "îndoieli rezonabile" cu privire la condiţiile accidentului aerian în care se presupune că a murit Evgheni Prigojin.  În timp ce preşedintele american Joe Biden a spus miercuri că "în Rusia se întâmplă puţine lucruri fără ca Putin să aibă vreo legătură", Veran, chestionat pe postul public de televiziune France 2, a declarat: "În principiu, este un adevăr care poate fi stabilit'.

"Încă nu ştim condiţiile în care a avut loc acest accident. Putem avea îndoieli rezonabile", a argumentat purtătorul de cuvânt al guvernului, fără a menţiona în mod explicit amprenta Kremlinului asupra acestui accident. În opinia lui Veran, Evgheni Prigojin este înainte de toate "omul muncii murdare a lui Putin. Ceea ce el a comis este inseparabil de politica lui Putin de a-i încredinţa responsabilitatea de a efectua aceste abuzuri în fruntea grupului Wagner". "Prigojin lasă în urmă gropi comune. Lasă în urma lui o mizerie într-o mare parte a globului, mă gândesc la Africa, Ucraina, Rusia însăşi", a insistat el.

Cum au reacţionat susţinătorii lui Prigojin

Gray Zone, un canal rusesc de Telegram, afiliat Wagner, a speculat că avionul lui Evgheni Prigojin a fost doborât de apărarea antiaeriană a Rusiei. Grey Zone rămâne primul canal important legat de grupul paramilitar care a confirmat că Prigojin a murit. Într-un mesaj postat ieri seară, acesta transmitea că șeful Wagner "a murit în urma acțiunilor trădătorilor Rusiei".

Roman Saponkov, un reporter de război, despre care se crede că are legături cu Gruparea Wagner, a susținut, de asemenea, că Prigojin a fost asasinat. "Uciderea lui Prigojin va avea consecințe catastrofale. Oamenii care au dat ordinul nu pot înțelege starea de spirit și moralul armatei", a scris el.

DShRG Rusich, un alt canal pro-război, a sugerat că Prigojin a fost ucis pentru că și-a încheiat rebeliunea din iunie fără a ajunge la Moscova. "Să fie o lecție pentru toată lumea.Trebuie să mergi până la capăt." 

"Pe internet circulă speculații despre viitorul Wagner. Surse occidentale relatează despre o retragere din Belarus și publică imagini prin satelit cu demontarea taberei. În realitate... demontarea a început la mijlocul lunii august din alte considerente", notează canalul rusesc de Telegram Rybar care consideră că nu sunt reale nici zvonurile despre mercenarii Wagner care ar ameninţă cu un nou "marş al dreptăţii" spre Moscova pentru a răzbuna moartea lui Prigojin

Avionul privat de tip Embraer la bordul căruia se afla şeful Grupului Wagner s-a prăbuşit miercuri după-amiază în regiunea Tver, la nord de Moscova, în timp ce se îndrepta din capitala Rusiei spre Sankt Petersburg. Toţi cei 10 pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bordul aeronavei şi-au pierdut viaţa în accident, ale cărui cauze sunt deocamdată necunoscute. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Britanicii dezvăluie cine a doborât avionul lui Prigojin. Cadavrul fostului lider Wagner, identificat după degetul lipsă de la mână