Antena Meniu Search
x

Britanicii s-au alăturat imigranţilor care îşi cer drepturile. Ei au manifestat pentru drepturile acestora de a rămâne în Marea Britanie după Brexit

La Londra a avut loc o manifestaţie de solidaritate cu imigranţii din alte ţări ale Uniunii Europene ale căror drepturi sunt ameninţate de Brexit. Protestul desfăşurat lângă clădirea Parlamentului a coincis cu momentul în care în Camera Lorzilor erau dezbateri pe tema procedurii de ieşire din Uniunea Europeană. 

Vezi și

La Londra a avut loc o manifestaţie de solidaritate cu imigranţii din alte ţări ale Uniunii Europene ale căror drepturi sunt ameninţate de Brexit. Protestul desfăşurat lângă clădirea Parlamentului a coincis cu momentul în care în Camera Lorzilor erau dezbateri pe tema procedurii de ieşire din Uniunea Europeană. 

La manifestaţie au luat parte sute de imigranţi proveniţi din ţări ale Uniunii Europene, cu drapelele statelor de origine.

Unii dintre ei sunt stabiliţi de ani de zile sau chiar de decenii în Marea Britanie.

Mulţi s-au căsătorit cu cetăţeni britanici şi au copii născuţi în această ţară. Astfel, statutul a milioane de oameni devine incert, odată cu Brexitul.

La protest au luat parte şi britanici din tată-n fiu, care au ţinut să-şi exprime solidaritatea. Ei spun că imigranţii contribuie la economia şi viaţa socială a Regatului Unit şi au respins acuzaţiile că străinii le-ar "fura" locurile de muncă. 

Manifestaţia s-a desfăşurat sub devizele "Dreptul de a rămâne" şi "O zi fără noi". Camera Lorzilor a început dezbaterea proiectului de lege care va autoriza guvernul să înceapă negocierile pentru Brexit, prin invocarea Articolului 50 din Tratatul European.

Legea a fost deja aprobată de Camera Comunelor dar mai mulţi lorzi doresc să-i adauge un amendament pentru asigurarea drepturilor cetăţenilor din alte ţări europene.           

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Observator » Stiri externe » Britanicii s-au alăturat imigranţilor care îşi cer drepturile. Ei au manifestat pentru drepturile acestora de a rămâne în Marea Britanie după Brexit