Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lombardia şi alte 14 provincii din Italia, în carantină de coronavirus pentru cel puţin o lună

Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat că a semnat decretul prin care pune sub carantină de coronavirus întreaga regiune Lombardia, dar şi alte 14 provincii din nordul Italiei.

de Cristi Ioniţă

la 08.03.2020 , 08:21

Epidemia de coronavirus a pus autorităţile italiene în situaţia de a lua măsuri fără precedent 16 milioane de oameni, afectaţi de măsurile luate în Italia din cauza epidemiei de coronavirus - Hepta
  • Lombardia şi alte 14 provincii din Italia, în carantină de coronavirus pentru cel puţin o lună
  • 16 milioane de locuitori, afectaţi de decizia luată de guvernul italian

Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat că a semnat decretul prin care pune sub carantină de coronavirus întreaga regiune Lombardia, dar şi alte 14 provincii din nordul Italiei.

Pe lângă cele 11 provincii din Lombardia (Bergamo, Brescia, Como, Cremona, Mantova, Lecco, Lodi, Milano, Monza şi Brianza, Pavia, Sondrio şi Varese), mai sunt vizate alte 14 provincii, respectiv Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro şi Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano Cusio Ossola, Vercelli, Padova, Treviso şi Venezia.

Conform ANSA, provinciile respective vor fi închise din cauza epidemiei de coronavirus, astfel că traficul va fi restricţionat.

Articolul continuă după reclamă

Premierul Giuseppe Conte a anunţat că îşi asumă întreaga responsabilitate şi că este convins că adversarii politici vor profita de situaţie pentru a-l ataca.

Măsura intrării în carantină presupune că unităţile de învăţământ rămân închise până pe 3 aprilie, lucrătorii din sistemul sanitar nu vor beneficia de concediu, vor fi închise sălile de sport, piscinele, muzeele, centrele culturale şi staţiunile de schi, iar toate evenimentele vor fi suspendate, inclusiv cele cu caracter cultural, sportiv şi religios, astfel că ceremoniile de cununie civilă şi religioasă şi înmormântările sunt anulate.

Restaurantele şi barurile vor fi deschise, cu obligaţia de a asigura o distanţă sigură de un metru între oameni.

Măsura intrării în carantină va afecta în jur de 16 milioane de locuitori ai Italiei, însă Giuseppe Conte a ţinut să precizeze că "nu este o suspendare totală a activităţii, nu totul se opreşte. Trenurile şi avioanele nu se opresc. Oamenii vor putea merge la muncă sau la doctor în caz de probleme de sănătate. Dar poliţia va avea posibilitatea de a-i opri pe cetăţeni şi a-i chestiona în legătură cu necesitatea de a se deplasa într-o zonă atât de contagioasă încât i-a împins pe membrii Guvernului să ia măsuri care nu au mai fost niciodată atât de restrictive".

Măsura intrării în carantină a fost luată după ce Italia a ajuns la 5.883 de îmbolnăviri cu coronavirus şi 233 de decese. 462 de pacienţi sunt în stare gravă, iar 589 de pacienţi s-au recuperat din punct de vedere medical.

Italia este, de departe, cea mai afectată ţară de epidemia de coronavirus.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Lombardia şi alte 14 provincii din Italia, în carantină de coronavirus pentru cel puţin o lună