Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce face Papa Francisc în spital: lucrează, citește ziarele și se roagă. Suveranul Pontif ar putea fi externat zilele următoare

Papa Francisc este internat în spital deja de două zile, din cauza unei infecţii respiratorii şi a unor probleme cardiace. Între timp, pare că starea lui de sănătate se îmbunătățește. Suveranul Pontif lucrează, citește ziarele și se roagă. Cel mai probabil acesta nu va fi prezent la ceremoniile din weekend, pentru sărbătoarea Floriilor, dar nici la ritualurile din ziua de Paște. 

de Redactia Observator

la 31.03.2023 , 12:35

Ce face Papa Francisc în spital: lucrează, citește ziarele și se roagă. Suveranul Pontif ar putea fi externat zilele următoare Ce face Papa Francisc în spital: lucrează, citește ziarele și se roagă. Suveranul Pontif ar putea fi externat zilele următoare - Getty Images

Papa Francisc se bucură de odihnă la spital. De dimineață, acesta a servit micul dejun, s-a pus la curent cu cele mai importante știri din ziare și și-a reluat munca. De asemenea, Papa s-a rugat și s-a împărtășit în capela din mini-apartamentul de la etajul 10 al spitalului Gemelli din Roma, unde este internat. De asemenea, a trimis câteva tweet-uri, semn că starea de sănătate este sub control.

Datorită terapiilor se înregistrează "o ameliorare importantă a stării sale de sănătate", confirmă Biroul de presă al Vaticanului, adăugând: "Pe baza evoluției previzibile, Sfântul Părinte ar putea fi externat în zilele următoare".

Între timp, însă, au fost identificați încă de luni înlocuitorii pentru slujbele pascale, de la cardinalul vicecancelar Leonardo Sandri, care va celebra Duminica Floriilor, la decanul Giovanni Battista Re, care va prelua locul Pontifului în dimineața de Paște, relatează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Ce probleme de sănătate are Papa Francisc

Pe acelaşi subiect

Suveranul Pontif, care pe Twitter s-a declarat emoționat de numeroasele mesaje pe care le-a primit și și-a exprimat recunoștința pentru rugăciunile primite, suferă de o infecție a căilor respiratorii superioare, care nu a lăsat urme în plămâni, după cum a clarificat miercuri după-amiază o tomografie computerizată. Problema este o bronșită infecțioasă, de origine virală (dar fără legătură cu coronavirusul), în urma căreia a apărut cel mai probabil o suprainfecție bacteriană, așa cum se întâmplă destul de frecvent, scrie La Repubblica.

Terapia se bazează pe administrarea intravenoasă de antibiotice, tocmai pentru a combate bacteria, dar și pe medicamente pentru a reduce inflamația. Medicamentele "au produs efectele scontate, cu o îmbunătățire semnificativă a stării de sănătate", spun cei de la Vatican.

Papa este un pacient în vârstă, cu diverse afecțiuni. El a suferit o operație la intestin în 2021, este supraponderal și din cauza unor probleme la genunchi și a sciaticii, care i-au redus mobilitatea și, în general, are fragilitățile unui vârstnic de 86 de ani. Din acest motiv, marți, când a avut o problemă respiratorie, medicii s-au alarmat și au decis să îl ducă la Gemelli pentru investigații. Încă de când a intrat în spital, asistentul său, Massimiliano Strappetti, a fost alături de el.

În unitatea privată din Roma lucrează unul dintre cei mai importanți pneumologi din Italia, Luca Richeldi, care este, de asemenea. El urmărește tratamentul pentru infecție și, în general, starea de sănătate a bronhiilor și a plămânilor Sfântului Părinte. Miercuri, când Papa s-a îmbolnăvit, au existat și temeri legate de o boală de inimă, care este adesea legată de simptome respiratorii. Apoi, examinările au schimbat diagnosticul spre bronșită.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ce face Papa Francisc în spital: lucrează, citește ziarele și se roagă. Suveranul Pontif ar putea fi externat zilele următoare