Cea mai sângeroasă zi de la începutul războiului din Gaza. 21 de soldaţi IDF au fost ucişi, luni, într-un atac Hamas cu RPG
Război Israel-Hamas. 21 de soldaţi israelieni au fost ucişi în timpul unor lupte intense în Gaza, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari, marcând cel mai mare bilanţ de morţi israelieni într-o singură zi de la începutul luptelor în enclavă.
Hagari a transmis că militanţii au tras cu o grenadă propulsată de rachetă asupra unui tanc. În acelaşi timp, a avut loc o explozie într-o clădire cu două etaje, declanşând prăbuşirea imobilului asupra soldaţilor israelieni. "Încă studiem şi investigăm detaliile evenimentului şi motivele exploziei", a adăugat el într-un briefing de presă în cursul dimineţii.
De la începutul ofensivei terestre în Fâşia Gaza, 200 de militari israelieni au fost ucişi în enclavă, potrivit armatei israeliene.
Potrivit unor martori palestinieni, tiruri israeliene de artilerie au avut loc în noaptea de luni spre marţi în apropiere de Spitalul Nasser, la Khan Yunis, principalul oraş în sudul Fâşiei Gaza - în care Israelul susţine că se ascund lideri locali ai Hamas.
Biroul ONU de Coordonare a Ajutorului Umanitar (OCHA) anunţă că ”ostilităţile se intensifică” la Khan Yunis.
Semiluna Roşie palestiniană deplânge o situaţie ”extrem de periculoasă” în apropierea Spitalului al-Amal, alt spital local.
Operatorul palestinian de telecomunicaţii Paltel a anunţat o nouă tăiere a comunicaţiilor pe Internet şi telefoniei mobile, de către operaţiunile israeliene în enclavă, unde situaţia era deja considerată ”critică” pentru civili.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰