Cine va moşteni Coreea de Nord? Kim Jong Un pregăteşte deja succesiunea, susţin Serviciile Secrete din Sud
Liderul nord-coreean se pregăteşte să o desemneze pe fiica sa drept moştenitoarea puterii de la Phenian, potrivit surselor sud-coreene.
În presa de stat din Coreea de Nord, Ju Ae este numită "copilul iubit" al ţării sau "marea îndrumătoare", calificative rezervate de obicei conducătorilor supremi şi moştenitorilor lor, observă AFP. Dinastia Kim este la putere de la fondarea statului comunist, fiind deja la a treia generaţie, după Kim Ir Sen şi fiul acestuia Kim Jong Il, tatăl actualului conducător.
Kim Jong Un, care nu dă multe detalii despre descendenţii săi, şi-a prezentat fiica în public în 2022, luând-o cu el la lansarea unei rachete balistice intercontinentale. Acum, deja adolescentă, Ju Ae îşi însoţeşte tot mai des tatăl la evenimente sociale importante.
NIS "apreciază că Kim Ju Ae este pe cale să fie desemnată succesoare", a dezvăluit Lee Seong-kweun. Informaţia se bazează în special pe o vizită făcută în ianuarie la Palatul Soarelui Kumsusan, mausoleul primilor doi conducători comunişti nord-coreeni, cărora Kim Jong Un şi fiica le-au adus omagii împreună.
Serviciul sud-coreean a mai arătat că va urmări îndeaproape o eventuală prezenţă a tinerei Kim Ju Ae la cel de-al IX-lea Congres al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, la sfârşitul lui februarie, fiind relevant în special locul pe care îl va ocupa în ierarhia conducerii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰