CNN: Retragere organizată a unor soldaţi ucraineni din Soledar. Ruşii NU controlează cele două mari rute către Bahmut
Rusia a anunţat vineri că forțele sale controlează orașul Soledar din estul Ucrainei, ceea ce ar reprezenta o victorie simbolică, dacă nu strategică, pentru Moscova, după luni de eșecuri pe câmpul de luptă. Kievul a negat afirmațiile Moscovei, dar o echipă CNN aflată în apropiere a asistat la retragerea organizată a unor trupe ucrainene din oraș.
Soldaţi ucraineni în ceea ce părea a fi o retragere organizată din oraș. Asta a văzut vineri după-amiază o echipă CNN, aflată la aproximativ 4 kilometri de Soledar. Potrivit postului american nu părea să existe panică în rândul trupelor ucrainene care s-au retras. Echipa a transmis şi că a observat tiruri de mortiere şi rachete.
Anterior, CNN a intervievat prin telefon un soldat ucrainean din Soledar, care a spus că trupele au fost "abandonate" și a descris situația din oraş ca fiind îngrozitoare. Grupul de mercenari Wagner a criticat joi afirmația Ministerului rus al Apărării conform căreia şi forțe ale armatei ruse, nu doar cele Wagner, au participat la asaltul asupra Soledar.
- Mărturia cruntă a unui soldat ucrainean aflat la Soledar: Am fost pur şi simplu abandonați. Am încercat să ne...
- Mărturia cutremurătoare a unui soldat ucrainean: Nimeni nu mai numără morţii la Soledar. Ştim că orașul va...
- "La Soledar şi Bahmut e ca la Verdun". Ruşii şi ucrainenii publică imagini groaznice cu sute de cadavre. Mii de...
Armata ucraineană neagă că a pierdut oraşul Soledar
Armata ucraineană a negat vineri pierderea oraşului Soledar, afirmând că lupte violente au loc în continuare aici. "Nu, asta nu este sigur", a spus despre pierderea oraşului purtătorul de cuvânt al comandamentului Est al armatei ucrainene, Serghei Cerevati. "Lupte violente se desfăşoară în continuare la Soledar", a adăugat el, la televiziunea publică de la Kiev. "Forţele armate ucrainene păstrează situaţia sub control în condiţii dificile" în faţa "celor mai bune unităţi (ale grupării ruse de mercenari) Wagner şi a altor forţe speciale ruse", a adăugat acesta.
El a acuzat Moscova de "zgomot informaţional" pentru "a semăna neîncredere în rândul ucrainenilor faţă de armata lor". "Mici retrageri sau manevre nu înseamnă că ele trebuie să fie percepute ca o mare înfrângere", a mai spus acelaşi purtător de cuvânt.
Ministerul rus al Apărării a declarat că trupele ruse au capturat complet joi seară oraşul Soledar. Gruparea rusă paramilitară Wagner a susţinut în acest timp că ea a cucerit singură acest oraş ucrainean, afirmaţie la care Ministerul rus al Apărării nu a făcut nicio referire în declaraţia sa, menţionează CNN.
Prin ocuparea oraşului Soledar trupele ruse îşi pot consolida poziţiile pentru a intensifica asaltul asupra Bahmut şi ar avea cale deschisă către oraşele Sloviansk şi Kramatorsk. O importanţa strategică o au şi minele de sare din Soledar, cu reţeaua lor de tuneluri de circa 300 de kilometri.
Trupele ucrainene "sunt încă la marginea Soledar"
Un soldat ucrainean staţionat în Bahmut a declarat pentru CNN că unități ucrainene încă se află la marginea Soledar. Cele două oraşe sunt la o distanţă de 15 km. Parașutiștii din brigăzile 77 și 46 încă "se află la marginea de vest a orașului Soledar", a declarat Taras Berezovets, căpitan în Forțele Speciale Ucrainene.
Cu toate acestea, nu avea sens militar ca ele să rămâna în Soledar, deoarece a fost "complet distrus. Nu există nicio clădire care să fi supraviețuit bombardamentelor rusești", a spus acesta. Moralul în rândul unităților din prima linie rămâne ridicat, dar o decizie de retragere va fi luată în zilele următoare, crede Berezovets.
Unitățile rămase își continuă misiunea de a rezista cât mai mult posibil și de a ucide cât mai mulți luptători Wagner. Retragerea din Soledar nu va afecta capacitatea forțelor ucrainene de a reaproviziona unităţile din Bahmut, aflate la câțiva kilometri spre sud-vest, susţine Berezovets. Potrovit acestuia cele două drumuri majore către Bahmut sunt în mâinile ucrainenilor, iar avioane de luptă ucrainene au atacat vineri pozițiile rusești din apropiere de Bahmut.
Unde este Soledar şi de ce este important
Micul oraş se află în centrul regiunii Donbas, iar Moscova îl consideră teritoriu rus, deoarece pretinde că în septembrie a anexat toată regiunea Donețk, inclusiv aproximativ 40% din teritoriul care nu era controlat atunci de ruşi.
Se află la doar câţiva km nord-est de orașul mai mare Bahmut, care a devenit poate cea mai contestată parte a liniei de front care se întinde pe 1.300 de kilometri. De ce este Soledar o țintă? Oraşul, care avea 10.000 de oameni înainte de război, are o valoare strategică mică în sine, dar este un punct de referință în drumul rușilor spre vest. Moscova s-a chinuit luni de zile să cucerească Bahmut atacând dinspre est. Dar capturând Soledar, ar putea să se apropie de oraș pe o cale diferită.
Zona din jurul Soledar include mari mine de sare, care aparțin întreprinderii de stat Artemsil. Cel mai mare producător de sare din Europa a oprit producția la scurt timp după invazia rusă din februarie.
Unele voci au speculat că rușii, în special liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, au interese personale la Soledar, cum ar fi resursele uriașe. Prigojin a recunoscut că vasta rețea de tuneluri create prin minerit oferă o "apărare unică și istorică" și reprezintă o "rețea de orașe subterane".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰