Comisia Europeană a amânat din nou interzicerea totală a importurilor de petrol rusesc
Comisia Europeană a amânat după 15 aprilie propunerea legislativă de interzicere totală a importurilor de petrol rusesc. Decizia a fost luată din cauza războiului din Iran, care a perturbat oferta globală de petrol şi a crescut preţurile la ţiţei.
Comisia Europeană nu va mai prezenta pe 15 aprilie propunerea legislativă de interdicţie totală a importurilor de petrol rusesc în UE, așa cum planificase, relatează Reuters. Totuși, un oficial european a precizat că nu este vorba de o abandonare a acestui plan. Decizia a fost determinată de "evoluțiile geopolitice actuale", referire la războiul declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, conflict care a crescut prețul petrolului și a întrerupt parțial fluxul de petrol din Golf în urma închiderii de facto a Strâmtorii Ormuz.
Blocul comunitar a amânat în mod repetat interzicere totală a importurilor de petrol rusesc. Data de 15 aprilie fusese stabilită de Comisia Europeană pentru a aștepta să treacă alegerile parlamentare din 12 aprilie din Ungaria, țară dependentă de petrolul rusesc și care, în acest moment, împreună cu Slovacia, are o dispută cu Ucraina, pe care o acuză că menține blocat fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba.
Comisia Europeană a vrut astfel să nu-l ajute pe premierul Viktor Orban să exploateze subiectul și să se folosească de interzicerea importului de petrol rusesc ca armă electorală.
După invadarea Ucrainei de către Rusi, UE și-a redus importurile energetice din Rusia și a decis sistarea importurilor de petrol rusesc transportat pe cale maritimă, dar a făcut o excepție petrolului livrat prin conducte, întrucât Ungaria și Slovacia sunt lipsite de ieșire la mare și se pot aproviziona mai greu cu petrol din alte surse.
Propunerea Comisiei Europene ar stabili prin lege eliminarea completă a importurilor de petrol rusesc până cel târziu la sfârșitul anului 2027, măsură care ar urma să se mențină inclusiv în eventualitatea ridicării sancțiunilor europene impuse Rusiei.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut luna aceasta că revenirea la energia rusească ar fi "o gafă strategică" ce ar face Europa mai vulnerabilă. De asemenea, executivul comunitar a respins săptămâna trecută un apel al premierului belgian Bart De Wever ca UE să-și normalizeze relațiile cu Moscova pentru a redobândi accesul la energia rusească ieftină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
