Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Copii arestați în Rusia, pentru că au protestat împotriva războiului. Micuții au stat o noapte în spatele gratiilor, potrivit unui oficial ucrainean

Ministrul de Externe al Ucrainei susține că Vladimir Putin a arestat copii la Moscova, pentru că au protestat împotriva războiului pornit în Ucraina. Dmytro Kuleba a postat pe Twitter imagini sfâșietoare cu micuții în spatele gratiilor, fiind acuzați de extremism după ce au afișat pancarte pe care scria mesajul "NU războiului". 

de Veronica Micu

la 02.03.2022 , 18:51

"Putin este în război cu copiii. În Ucraina, unde rachetele lui au lovit grădinițele și orfelinatele, precum și în Rusia. David, Sofia, Matei, Gosha și Liza, cu vârste între 7 și 11 ani, au petrecut această noapte în spatele gratiilor din Moscova, pentru afișele lor cu mesajul NU RĂZBOIULUI. Iată cât de speriat este individu", a scris Kuleba pe rețeaua de socializare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mesajul este însoțit de imagini cu micuții.

Vezi și

Cele trei fotografii arată cel puțin trei copii - nu mai mari de vârsta școlii primare - stând în ceea pare a fi o dubă de poliție, ținând flori și bannere. O fetiță ține în mâini o pancartă pe care scrie "Fără război", în limba rusă. În jurul cuvintelor au fost pictate steaguri mici rusești și ucrainene, urmate de o inimă roz. Copila este așezată pe un scaun și pare că privește în gol, în timp ce în stânga și în dreapta ei se află o altă fetiță și un băiețel.

Pe acelaşi subiect

Într-o altă fotografie, o fetiță în jachetă roz stă pe un scaun, în sediul poliției, și pare că ar fi plâns. Se află lângă un birou, unde o femeie în uniformă de poliție și mască lucrează la un computer. O a treia imagine arată cel puțin trei copii în spatele unor gratii.

Mii de arestări după protestele împotriva războiului din Ucraina

Cel puţin 413 persoane au fost arestate în Rusia în timpul protestelor de luni împotriva războiului din Ucraina, a raportat portalul pentru drepturi civile OVD-Info, ceea ce face ca bilanţul persoanelor arestate de la începutul demonstraţiilor, joia trecută, să ajungă la 6.440, a transmis marți dpa, potrivit Agerpres. Aproximativ jumătate dintre arestări, 3.126, au fost făcute în timpul protestelor organizate la Moscova, în timp ce 2.084 de arestări s-au produs la Sankt Petersburg.

Invadarea Ucrainei a scos în stradă mulţi ruşi, dar forţele de securitate sunt extrem de brutale cu demonstranţii. Autorităţile îndeamnă populaţia să nu participe la mitinguri neautorizate, pe care le-au interzis în mod repetat, invocând inclusiv pandemia.

Protestele împotriva invaziei au început joi în Rusia și au continuat zilnic de atunci.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Ştiri externe » Copii arestați în Rusia, pentru că au protestat împotriva războiului. Micuții au stat o noapte în spatele gratiilor, potrivit unui oficial ucrainean