Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Coreea de Nord acuză Statele Unite că sporesc riscul izbucnirii unui război nuclear: "Nu vă jucaţi cu focul pe un butoi de pulbere"

Coreea de Nord a criticat duminică manevrele militare ale SUA şi Coreii de Sud, acuzând Washingtonul şi Seulul că duc riscul unui război nuclear în Peninsula Coreea spre un 'punct critic', relatează AFP.

de Redactia Observator

la 09.07.2017 , 10:45

Coreea de Nord a criticat duminică manevrele militare ale SUA şi Coreii de Sud, acuzând Washingtonul şi Seulul că duc riscul unui război nuclear în Peninsula Coreea spre un 'punct critic', relatează AFP.

"Nu vă jucaţi cu focul pe un butoi de pulbere", a avertizat cotidianul nord-coreean Rodong într-un editorial în care acuză Washingtonul şi Seulul că accentuează presiunea prin manevre militare comune.

 Cei doi aliaţi au efectuat în ajun o demonstraţie a puterii lor de foc, un fapt rar, în timp ce tensiunile cresc în peninsulă după primul test cu rachetă balistică intercontinentală (ICBM) efectuat de către Coreea de Nord, la 4 iulie.

Articolul continuă după reclamă

Testul, care a reprezentat o încălcare a rezoluţiilor ONU, a provocat preocupări în cadrul comunităţii internaţionale în măsura în care o astfel de rachetă ar fi capabilă să lovească teritoriul american până în Alaska.

Pe acelaşi subiect

Manevrele americano-coreene efectuate sâmbătă s-au dorit un 'răspuns sever' la potenţiale lansări de rachete de către Nord.

Două bombardiere americane au distrus în cadrul manevrelor baterii de rachete 'inamice' şi avioane sud-coreene au lansat tiruri de precizie împotriva unor posturi de comandament la sol.

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Coreea de Nord acuză Statele Unite că sporesc riscul izbucnirii unui război nuclear: "Nu vă jucaţi cu focul pe un butoi de pulbere"