Video Dezastru la Ruse și Burdur, după ce grindina și rafalele de peste 100 km/oră au lovit cu putere cele două orașe
Dezastru la Ruse, în Bulgaria, după ce o furtună puternică, ploi torențiale, grindină și rafale de peste 100 km/oră au lovit orașul, în această dimineață. Același front atmosferic a făcut prăpăd și în orașul turcesc Burdur.
Azi dimineață, o furtună violentă a lovit orașul bulgăresc Ruse.
Primarul Pencho Milkov a declarat că serviciile de urgență au primit aproape 200 de apeluri pe oră.
"Avem fire de troleibuz rupte, stâlpi și copaci prăbușiți. Sunt alunecări de teren, mașini avariate", a spus edilul, care le-a cerut oamenilor să evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare.
Grindina și vântul puternic a făcut ravagii la Ruse
- Ploaie torenţială şi cozi de maşini pe Autostrada Soarelui. Vremea rea i-a încurcat pe şoferi, în drum spre...
- Trasee de aventură, plimbare cu bicicleta sau zbor cu parapanta. Vremea frumoasă i-a atras pe turişti la munte
- Trasee de aventură, plimbare cu bicicleta sau zbor cu parapanta. Vremea frumoasă i-a atras pe turişti la munte
- O avocată din Germania, violată în timpul unui live pe rețelele de socializare la care se uitau 1.000 de oameni
- Ce a scris Joe Biden în scrisoare lăsată lui Donald Trump. Reacția președintelui SUA: "Inspirațional"
Vecinii bulgari au postat pe rețelele de socializare imagini care arată dimensiunea dezastrului provocat de intemperii.
Potrivit NOVA, nu există încă informații despre persoane rănite în urma furtunii. Pagubele sunt însă importante. Există sute de rapoarte despre copaci prăbușiți pe mașini, străzi sau subsoluri inundate.
Două trenuri nu au putut ajunge la Gara Centrală din Ruse din cauza ramurilor căzute pe linia de cale ferată. În unele zone, bălțile erau adânci pe peste un metru, iar o mașină s-a prăbușit pe una dintre străzi, unde a căzut o cantitate uriașă de apă. Din fericire, șoferul a reușit să scape nevătămat.
Stația hidrometeorologică din Ruse a raportat în 10 minute 17,5 l/mp.
Meteorologii din Bulgaria au avut în vigoare o alertă meteo pentru fenomene extreme. Codul portocaliu a fost emis pentru vânt extrem de puternic, vijelii şi ploi abundente.
Același front atmosferic care i-a lovit pe bulgari a făcut prăpăd și în orașul turcesc Burdur.
Vijeliile au lovit cu putere și Bucureștiul
Aseară, Capitala a fost dată din nou peste cap de o furtună deosebit de violentă. Ploile torenţiale, însoţite de fulgere şi căderi de grindină au inundat străzile şi au dărâmat mai mulţi copaci, care au distrus şi maşini în cădere. Vijelia a afectat şi localităţile din jurul Bucureştiului, unde a căzut piatră de mari dimensiuni, iar străzile au fost acoperite de ape.
Bucureştenii au primit inclusiv mesaje prin RO-Alert, prin care erau avertizaţi să se pună la adăpost din calea ploii torenţiale şi a vijeliei. Prăpăd a fost și în Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov, acolo unde meteorologii au emis cod roşu de vijelii şi ploi.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de Oscar Stanciu, redactor meteo Observator -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰