Doi foști miniștri ai Apărării din China, condamnați la moarte cu suspendare pentru corupție
Scandalul epurărilor din armata chineză a culminat cu o sentinţă surprinzătoare. China a condamnat joi la moarte cu suspendare doi foști miniștri ai Apărării, pentru corupție.
Wei Fenghe și Li Shangfu au fost găsiți vinovați de luare de mită și au primit pedeapsa cu moartea, cu suspendare de doi ani, din partea tribunalului militar chinez, potrivit presei de stat, citate de CNN. Instanța a anunțat că sentințele celor doi foști generali vor fi comutate după doi ani în închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.
În sistemul chinez de justiție, condamnarea la moarte cu suspendare înseamnă de regulă că execuția nu este aplicată imediat și este comutată ulterior în închisoare pe viață.
Epurare fără precedent în armata chineză: Peste 100 de ofițeri eliminați în ultimii ani
Wei, în vârstă de 72 de ani, a fost ministru al Apărării între 2018 și 2023. Li, de 68 de ani, i-a succedat lui Wei și a ocupat funcția mai puțin de opt luni, în 2023. Ambii au fost anchetați în același an de instituția anticorupție a armatei.
Preşedintele Xi Jinping a extins epurările din armată până la cel mai înalt nivel, vizându-l recent chiar și cel mai important general al său, Zhang Youxia, înlăturat în ianuarie. Acesta îi depășea în rang pe Wei și Li și coordona activitatea de zi cu zi a armatei.
Epurarea a afectat o mare parte din "Armata Populară de Eliberare a Chinei", care are aproximativ două milioane de militari. Potrivit unui raport publicat în februarie de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington, peste 100 de ofițeri ar fi fost demiși sau eliminați din funcții din în ultimii 4 ani.
Jumătate din conducerea de vârf a armatei chineze a fost eliminată
Conform raportului, 36 de generali și locotenenți-generali au fost oficial înlăturaţi, iar alți 65 de ofițeri sunt considerați dispăruți sau posibil eliminați din structurile de conducere. Practic, în total, 52% dintre pozițiile de conducere de vârf ale armatei au fost afectate, arată analiza.
Această amplă campanie face parte din eforturile lui Xi Jinping de a reforma și controla mai strict armata, în paralel cu modernizarea forțelor militare chineze. Totuși, amploarea acestei epurări fără precedent ridică semne de întrebare privind capacitatea armatei chineze de a desfășura operațiuni complexe, au avertizat autorii raportului.
După înlăturarea lui Zhang și a adjunctului său în ianuarie, un editorial publicat de ziarul oficial "PLA Daily" i-a acuzat pe cei doi foști lideri militari că au subminat autoritatea supremă a lui Xi Jinping, subliniind totodată politica de toleranță zero față de corupție.
Anchetele împotriva acestora vor "elimina influențele toxice" din cadrul armatei și "vor ajuta forțele armate să treacă printr-o reformă profundă, oferind un nou impuls construirii unei armate puternice", a transmis publicația.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
