Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dosarele Epstein zguduie Hollywoodul: artiștii îl părăsesc pe Casey Wasserman după noile dezvăluiri

Val de reacţii la Hollywood, după apariția numelui influentului agent de talente Casey Wasserman în dosarele legate de Jeffrey Epstein. Deși nu este acuzat de vreo infracțiune, dezvăluirile privind zboruri cu avionul lui Epstein și schimburi de mesaje cu Ghislaine Maxwell au determinat mai mulți artiști să rupă colaborarea cu agenția sa. În timp ce presiunile pentru retragerea sa cresc, inclusiv în legătură cu rolul său în organizarea Jocurilor Olimpice din 2028 de la Los Angeles, cazul readuce în prim-plan întrebările despre responsabilitate și consecințe în industria divertismentului.

de Redactia Observator

la 13.02.2026 , 09:59

Dosarele Epstein zguduie Hollywoodul: artiștii îl părăsesc pe Casey Wasserman după noile dezvăluiri Casey Wasserman, președintele LA28, vorbește înainte ca președintele Donald Trump să semneze un ordin executiv privind Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028 - Profimedia

Revoltă la Hollywood, după ce numele lui Casey Wasserman, influentul agent de talente, a apărut în dosarele Epstein, atât pentru că a zburat cu avionul infractorului sexual condamnat, cât și pentru schimburi de mesaje cu tentă sugestivă cu fosta iubită a lui Jeffrey Epstein și complicea sa, Ghislaine Maxwell.

Scurgerea lentă de informații a explodat în spațiul public după ce cântăreața Chappell Roan a anunțat că părăsește agenția de talente care îi poartă numele lui Wasserman. La scurt timp au urmat Orville Peck și Weyes Blood, printre alții.

Deși autoritățile nu l-au acuzat pe Wasserman de vreo ilegalitate, acesta se confruntă cu presiuni atât din partea artiștilor pe care îi reprezintă, cât și din partea agenților săi, pentru a face un pas în spate, scrie CNN.

Articolul continuă după reclamă

Hollywoodul, zguduit de dosarele Epstein

Wasserman ar putea apela la tactici familiare în astfel de crize: colaborare discretă cu o firmă de PR specializată în gestionarea crizelor, tăcere strategică în speranța că atenția publică se va muta altundeva sau o declarație publică limitată, la momentul considerat oportun de consilieri. De asemenea, trebuie să decidă dacă rămâne sau nu la conducerea propriei agenții.

Wasserman este și șeful comitetului de coordonare pentru Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles. Deși mai mulți oficiali locali au cerut retragerea sa, Consiliul Executiv a transmis că, după analizarea situației, a decis că Wasserman „ar trebui să continue”.

În ianuarie, într-o declarație citată de Associated Press, Wasserman și-a exprimat „regretul” pentru corespondența cu Maxwell, precizând că schimburile de mesaje „au avut loc în urmă cu peste două decenii, cu mult înainte ca oribilele ei crime să iasă la iveală”.

„Nu am avut niciodată o relație personală sau de afaceri cu Jeffrey Epstein. Așa cum este bine documentat, am participat în 2002 la o călătorie umanitară, ca parte a unei delegații a Fundației Clinton, la bordul avionului lui Epstein. Regret profund orice asociere cu oricare dintre ei”, se arată în declarație.

După ce Departamentul de Justiție al SUA a publicat un volum de aproximativ trei milioane de pagini de documente legate de investigația Epstein, au apărut numeroase informații și relatări, generând un val de cereri pentru asumarea responsabilității. În SUA, consecințele au fost limitate, însă în Europa, în special în Anglia, reacțiile au fost mai rapide.

Mesajele intime dintre Wasserman și Maxwell datează din 2003, potrivit documentelor publicate. Într-un email, Wasserman o întreba pe Maxwell „ce trebuie să fac ca să te văd într-o ținută strânsă din piele?”. Într-un alt schimb, din 1 aprilie 2003, el îi scria „unde ești, mi-e dor de tine”, înainte de a cere programarea la un masaj.

Maxwell a fost găsită vinovată în 2021 pentru cinci din șase capete de acuzare legate de rolul său în abuzurile sexuale comise de Epstein asupra unor minore între 1994 și 2004. În 2022, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare federală.

Agenția lui Wasserman este un jucător important în sport, muzică și divertisment, reprezentând vedete precum Coldplay, Ed Sheeran, Kendrick Lamar, Joni Mitchell, Travis Scott și Kenny Chesney.

Pe Instagram, Chappell Roan a anunțat că „nu mai este reprezentată” de agenția condusă de Wasserman, subliniind că „artiștii merită o reprezentare care să le reflecte valorile și să le susțină siguranța și demnitatea”.

Weyes Blood a declarat că nu va rămâne la Wasserman, afirmând că „purtarea lui Casey Wasserman este fundamental în contradicție cu tot ceea ce prețuiesc”. Orville Peck a transmis un mesaj similar, exprimând compasiune pentru agenții afectați de situație.

Mai mulți alți artiști și trupe au cerut demisia lui Wasserman, printre care Bethany Cosentino, Local Natives, Dropkick Murphys și Wednesday.

Ascensiune timpurie

Wasserman provine dintr-o familie influentă la Hollywood. Bunicul său a contribuit la definirea conceptului modern de „powerbroker” la Hollywood, reprezentând staruri precum Bette Davis și Clark Gable prin compania sa.

După ce părinții lui au divorțat, bunicul l-a crescut ca pe propriul fiu. Casey și-a schimbat numele în Wasserman la 18 ani. A beneficiat de privilegiile sale, dar și-a construit propria carieră, lansând Wasserman Media Group și transformând-o într-una dintre cele mai importante agenții de talente din sport și divertisment.

În interviuri anterioare, el vorbea despre importanța „creării culturii potrivite” în companie și despre faptul că adevărata măsură a succesului este modul în care gestionezi problemele și veștile proaste.

Acum, se confruntă cu poate cea mai mare provocare a carierei sale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faceţi cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor?
Observator » Ştiri externe » Dosarele Epstein zguduie Hollywoodul: artiștii îl părăsesc pe Casey Wasserman după noile dezvăluiri