Antena Meniu Search
x

Țările din vestul Europei extind masiv pistele pentru bicicliști. România rămâne în urmă

Criza sanitară redefineşte termenul de transport urban. În toată Europa, autorităţile investesc pentru a face bicicleta mai atractivă pentru localnici. Şi pentru a-i proteja pe oameni. Pe bicicletă, oamenii nu doar că respectă distanţa socială, dar fac şi sport, ceea ce îi împiedică să devină obezi, principalul factor agravant al coronaviusului.

de Redactia Observator

la 05.05.2020, 21:31

Vezi și
  • Autoritățile române nu par interesate de extinderea rețelei pentru ciclism
  • Țările din Europa investesc masiv pentru reducerea traficului rutier din orașe

Din Europa până în Statele Unite şi Noua Zeelandă, guvernele încurajează mersul pe bicicletă. Pe două roţi, oamenii reduc la minimum contactul cu persoanele posibil infectate în timp ce merg la muncă. În plus, îşi întăresc imunitatea esential în lupta cu noul coronavirus.

Fabio, rezident din Roma - Sunt foarte fericit. Primul lucru pe care îl fac în pauza de la muncă este să scot bicicleta afară, să schimb hainele şi să mă plimb până când trebuie să mă întorc la muncă.

Italienii dau vouchere de până la 500 de euro pentru cumpărarea bicicletelor electrice. Mai mult, vor dubla benzile pentru ciclişti.

Cornelia Crîşmaru, corespondent Observator la Bologna - Piste de biciclete vor împânzi tot oraşul până la sfârşitul anului. Autorităţile vor ca 150 de kilometri de benzi noi să fie funcţionale până la sfârşitul anului. Scopul este să creeze o reţea metropolitană care va lega zonele cu cea mai mare concentraţie de populaţie de zonele industriale. În doi ani, reţeaua va avea în total 500 de kilometri.

La Bruxelles, 40 de kilometri de benzi de circulaţie pentru maşini vor fi cedate bicicliştilor.

Elke Van den Brandt, Ministrul regional al Transporturilor din Bruxelles - Este important ca atunci când oamenii vor începe să călătorească din nou, să aibă alternative, să reducem presiunea care este pusă pe transportul public. Nu ne dorim, de exemplu, să avem autobuze aglomerate, în acest moment.

În Germania, unde restricţiile au fost deja ridicate, arhitectura oraşelor a fost redesenată pentru a face loc bicicliştilor. Străzile au fost îngustate pentru a crea piste speciale. Iar Franţa pune la bătaie 20 de milioane de euro. Banii vor fi folosiţi pentru parcări pentru biciclete, dar şi pentru service. Autorităţile din Lyon se ambiţionează să amenajeze peste 70 de kilometri în următoarele patru luni.

Prea puține piste pentru ciclism în România

Modelul european este privit cu scepticism de români. În România, pistele pentru ciclism, promise de autorităţi, au rămas pe hârtie.

În Capitală, bicicliştii nu au la dispoziţie mai mult de aproximativ 10 kilometri de piste dedicate lor. Și acestea ajung adesea să fie blocate de către şoferii care aleg să parcheze acolo.

Radu Mititean, Federaţia bicicliştilor din România - Pe bicicletă, în mod automat, eşti la distanţă de câţiva metri de cei din jur, ceea ce nu se întâmplă într-un mijloc de transport în comun sau pe un trotuar aglomerat unde te aduni om, lângă om.

Organizațiile nonguvernamentale fac apel la autorități să importe modelul occidental și să lase prima bandă de ciculație cicliștilor, dar cererea e deocamndată fără ecou.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Stiri externe » Țările din vestul Europei extind masiv pistele pentru bicicliști. România rămâne în urmă