Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Explozie la o sinagogă din Liege. Guvernul belgian denunţă un act antisemit

Guvernul belgian a denunţat "un act antisemit abject" după o explozie în noaptea de duminică spre luni în faţa unei sinagogi din Liege, care a determinat parchetul federal să se autosesizeze.

de Albert Mincu

la 09.03.2026 , 16:25

Poliţia belgiană a securizat perimetrul din jurul sinagogii. - Profimedia

Explozia s-a produs în jurul orei 04:00 şi nu s-a soldat cu răniţi. Însă originea sa criminală şi faptul că viza comunitatea evreiască nu erau puse luni dimineaţă sub semnul îndoielii de către autorităţi, relatează AFP, preluat de Agerpres.

"Explozia din faţa sinagogii din Liege este un act antisemit abject care viza direct comunitatea evreiască din Belgia", a reacţionat ministrul de interne, Bernard Quintin, într-un mesaj pe platforma X.

"Ancheta judiciară este declanşată de parchetul federal. Măsurile de securitate în jurul unor situri similare vor continua să fie întărite", a adăugat el.

Articolul continuă după reclamă

Primarul din Liege, Willy Demeyer, a denunţat la rândul său "un act antisemit". "Toţi cetăţenii oraşului Liege, indiferent care le sunt originile, se respectă, şi nu ţinem să avem pe teritoriul oraşului un import al conflictelor din alte părţi", a adăugat primarul pe postul public de radio RTBF. O aluzie la războiul din Orientul Mijlociu, declanşat pe 28 februarie de loviturile americane şi israeliene asupra Iranului, şi care a antrenat ulterior numeroase tiruri cu rachete şi drone ale Teheranului asupra ţărilor din Golf.

Ancheta a ajuns la nivel federal

Explozia s-a produs în faţa sinagogii de pe strada Léon Frédéricq, iar ferestrele mai multor clădiri au fost pulverizate. Nu există niciun rănit şi s-au înregistrat "numai pagube materiale", potrivit poliţiei din Liege, care a stabilit rapid un perimetru de securitate.

"Ancheta a ajuns la nivel federal", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a parchetului federal, care în Belgia răspunde de dosarele de criminalitate organizată şi de terorism. Parchetul ar urma să comunice mai mult despre acest caz în cursul zilei.

Anchetatorii poliţiei judiciare federale specializaţi în antiterorism au fost desfăşuraţi la faţa locului, potrivit RTBF.

Sinagoga, construită în 1899, este de asemenea un muzeu care prezintă diverse obiecte de cult şi reprezentative pentru cultura şi istoria comunităţii evreieşti la Liege, potrivit site-ului său. În Belgia, comunitatea evreiască numără circa 50.000 de persoane, în principal în Anvers şi Bruxelles, şi locurile sale de cult fac obiectul unor măsuri de securitate întărite punctual în ultimii ani.

Albert Mincu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că ar putea trece carburanții de 10 lei litrul?
Observator » Ştiri externe » Explozie la o sinagogă din Liege. Guvernul belgian denunţă un act antisemit