Exporturile auto ale Chinei cresc cu 73,7% în martie, în plină criză în Orientul Mijlociu

Exporturile de automobile din China au înregistrat o creștere rapidă în luna martie, în ciuda dificultăților de livrare generate de criza din Orientul Mijlociu, una dintre principalele piețe externe pentru producătorii chinezi, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 09.04.2026 , 14:10

Exporturile auto ale Chinei cresc cu 73,7% în martie, în plină criză în Orientul Mijlociu - Hepta

Conform datelor publicate joi de Asociaţia producătorilor chinezi de autoturisme, în luna martie 2026 exporturile au crescut cu 73,7% în ritm anual, ajungând la aproape 700.000 de vehicule, mai rapid decât avansul de 54,1% înregistrat în primele două luni.

"Exporturile de automobile au intrat într-o etapă de creştere extrem de mare, depăşind aşteptările noastre", a declarat secretarul general al asociaţiei, Cui Dongshu.

În schimb, vânzările interne de automobile au scăzut cu 15,2% în ritm anual în luna martie, ajungând la 1,67 milioane de vehicule, a şasea lună consecutivă de scădere a vânzărilor de automobile în China, deoarece creşterea preţurilor la combustibili a diminuat cererea de vehicule cu motoare pe combustie, în timp ce vânzările de vehicule electrice au continuat să sufere de pe urma reducerii stimulentelor.

Articolul continuă după reclamă

Vânzările de maşini cu motor cu combustie au scăzut cu 15,7%, accelerând după o scădere de 13,4% în perioada ianuarie-februarie, deşi China a plafonat preţurilor interne la combustibili pentru a atenua impactul creşterii preţului petrolului, din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.

Dealerii auto din China se confruntă în continuare cu problema stocurilor supradimensionate, deoarece consumatorii nu sunt interesaţi să achiziţioneze vehicule electrice noi după reducerea stimulentelor, inclusiv eliminarea unei scutiri de la taxa de achiziţie.

Pe fondul unei concurenţe acerbă pe piaţa internă, unde vânzările de vehicule electrice şi hibride au scăzut cu 14,4% în ritm anual, gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a înregistrat în martie cea de a şapte lună de scădere consecutivă a vânzărilor, în pofida creşterii puternice pe pieţele externe, cum ar fi Europa, unde scumpirea combustibililor a impulsionat cererea de vehicule electrice.

Şefii de la BYD s-au declarat optimişti că firma va vinde peste 1,5 milioane de vehicule în străinătate în acest an.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să împărţiţi maşina şi costurile cu prietenii pentru drumul de Paşte?
Observator » Ştiri externe » Exporturile auto ale Chinei cresc cu 73,7% în martie, în plină criză în Orientul Mijlociu