Un tânăr din Rusia a supraviețuit după ce a căzut de la etajul 7 al unei clădiri în construcție
Un adolescent a scăpat cu viață după ce a căzut de la etajul al șaptelea al unei clădiri aflate în construcție din Soci, au anunțat joi autoritățile de salvare din stațiunea rusă de la Marea Neagră, potrivit EFE, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat postat pe canalul său de Telegram, Serviciul de Salvare din Soci a primit în cursul nopţii de miercuri spre joi un apel de urgenţă care anunţa că un minor a căzut de la etajul al şaptelea al unei clădiri în construcţie.
Salvatorii, care au sosit imediat la faţa locului, au evaluat starea adolescentului şi s-au confruntat cu sarcina dificilă de a-l extrage cu grijă din zona în care căzuse, greu accesibilă.
Serviciul, care a postat un videoclip şi o fotografie a salvării, a declarat că adolescentul a fost plasat pe o targă rigidă pentru a preveni rănirea ulterioară şi dus la un spital din Soci.
Autorităţile au profitat de ocazie pentru a avertiza părinţii că şantierele de construcţii nu sunt un loc de joacă pentru minori, mai ales noaptea, când devin "capcane periculoase", deoarece "un pas greşit îi poate costa viaţa sau poate duce la traume grave".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
