Facebook confirmă că a încheiat parteneriate pentru transfer de date personale cu cel puţin 4 companii
Facebook confirmă că a încheiat parteneriate pentru transfer de date personale ale utilizatorilor cu cel puţin 4 companii
Facebook a confirmat marţi că a încheiat parteneriate pentru transfer de date cu cel puţin patru companii chineze, între care Huawei, al treilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, care a intrat în atenţia agenţiilor de informaţii americane din motive de securitate, transmite Reuters.
Compania de media socială a anunţat că Huawei, producătorul de computere Lenovo şi producătorii de smartphone-uri OPPO şi TCL se află între cele aproximativ 60 de companii din întreaga lume care au primit acces la unele date ale utilizatorilor, după ce au semnat contracte prin care au obţinut dreptul de a recrea experienţe de tipul celor oferite de Facebook pentru utilizatorii lor.
Membri ai Congresului SUA şi-au exprimat îngrijorarea în urma unui articol publicat duminică de The New York Times, care a relatat că datele prietenilor utilizatorilor ar fi putut să fie accesate fără consimţământul explicit al acestora. Facebook a negat acest lucru, dar a explicat că accesul la date a fost acordat pentru a permite utilizatorilor să acceseze serviciile contului de pe dispozitive mobile.
Peste jumătate dintre aceste parteneriate au fost deja oprite, potrivit Facebook, care a precizat că acordul cu Huawei va fi închis în această săptămână. Compania urmează să oprească parteneriatele cu alte trei companii chineze.
Companiile chineze de telecomunicaţii sunt în atenţia oficialilor din domeniul securităţii, care consideră că acestea oferă o oportunitate pentru spionajul străin şi pun în pericol infrastructura americană, acuzaţii respinse de China.
Senatorul Mark Warner, vicepreşedintele comisiei pentru spionaj a Senatului SUA, care a întrebat Facebook dacă Huawei se află printre companiile care au primit date ale utilizatorilor, a afirmat într-un comunicat că comisia pentru spionaj a Camerei Reprezentanţilor şi-a exprimat îngrijorarea referitoare la Huawei încă din 2012.
”Informaţiile că Facebook a oferit acces privilegiat la datele utilizatorilor unor producători chinezi de dispozitive precum Huawei şi TLC provoacă îngrijorări justificate şi aştept cu interes să aflu mai multe despre cum s-a asigurat Facebook că informaţiile despre utilizatorii săi nu au fost trimise unor servere din China”, a spus Warner.
Un reprezentant al Facebook a spus că compania a administrat cu atenţie accesul acordat companiilor chineze.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰