Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fragmente de rachetă poloneză descoperite în Polonia, aproape de granița cu Belarus şi Ucraina

Resturile unei rachete, cel mai probabil poloneze, au fost descoperite vineri dimineață în Polonia, în regiunea Lublin, la granița cu Belarus, relatează onet.pl, citând Jandarmeria Militară. La fața locului au intervenit serviciile de urgență.

de Redactia Observator

la 19.09.2025 , 11:36

Fragmente de rachetă poloneză descoperite în Polonia, aproape de granița cu Belarus şi Ucraina F-16 poloneze expuse în timp ce premierul Donald Tusk se întâlnește cu piloții după incursiunea dronelor rusești - Profimedia

Fragmentele de rachetă au căzut pe un câmp, într-o zonă nelocuită, departe de clădiri, și nimeni nu a fost rănit, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Militare din Lublin. "Totul indică faptul că sunt fragmente de rachetă, cel mai probabil poloneză. A fost declanșată o anchetă", a mai precizat acesta.

Autoritățile poloneze au anunțat în noaptea de joi spre vineri că se fac căutări pentru a depista resturile unei rachete folosite, cel mai probabil, la doborârea unei drone în localitatea Choiny. Fragmentele sunt colectate de Departamentul de Investigații al Jandarmeriei Militare din Lublin, sprijinit de pirotehniștii Poliției. Cazul va fi preluat de Parchetul Regional din Lublin.

Amintim că în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2025, în timpul unui atac al Rusiei asupra Ucrainei, spațiul aerian al Poloniei a fost încălcat de peste 20 de drone. Au fost activate procedurile de apărare, iar dronele care reprezentau o amenințare directă au fost doborâte de aviația poloneză și aliată. Este pentru prima dată în istoria modernă a Poloniei când Forțele Aeriene au folosit armament în spațiul aerian național. În timpul incursiunii dronelor rusești, o rachetă trasă de un F-16 a lovit acoperișul unei case, fără a exploda

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » Fragmente de rachetă poloneză descoperite în Polonia, aproape de granița cu Belarus şi Ucraina