Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iarna face prăpăd peste tot. Morţi, sinistraţi şi situaţii de alertă în Europa!

Nu doar România tremură din cauza iernii. Ţările vecine se luptă şi ele cu viscolul şi ninsoarea. În mai multe localităţi din nordul Bulgariei a fost decretată starea de urgenţă.

de Redactia Observator

la 28.01.2014 , 08:25

Şi mai gravă este situaţia din Polonia, unde, în ultimele zile, 17 oameni au murit de frig. Mai la vest, în Marea Britanie, inundaţiile sunt cele care le pun mari probleme localnicilor.

Iar dincolo de ocean, Chicago şi alte mari oraşe americane sunt paralizate de un nou val de frig polar.

Situaţia este critică pe malul bulgăresc al Dunării, la Silistra. Un om a murit îngheţat, toate drumurile din oraş şi regiune sunt blocate, iar primăria recunoaşte că nu poate face faţă situaţiei. Meteorologii bulgari aşteaptă, în această seară, un nou val de ninsori, dinspre sud.

Vezi și

În Polonia, după un weekend în care frigul a ucis 17 oameni, săptămâna a început tot sub semnul gerului şi al zăpezii. Temperaturile au coborât, în unele oraşe, până la minus 24 de grade. Potrivit autorităţilor, iarna va rămâne la fel de aspră şi în următoarele zile.

Ninsorile abundente i-au surprins pe locuitorii Serbiei. Doar în oraşul Niş, peste 50 de oameni au fost internaţi în spital cu fracturi şi luxaţii, după ce au alunecat pe stradă. Primăria le recomandă cetăţenilor să nu iasă pe străzi decât dacă este strict necesar.

În mai multe regiuni ale Ungariei, temperatura a scăzut până la minus 15 sau chiar minus 17 grade. Numeroase şosele au devenit adevărate patinoare. La Budapesta au fost deschise noi adăposturi pentru oamenii fără locuinţă, deoarece se prevede că gerul va continua.

Nici Germania nu a scăpat de vitregia iernii. La Berlin a nins, ieri, abundent iar transportul public, mai aglomerat ca de obicei, a fost dereglat destul de serios. Autostrada spre Dresda, acoperită de polei, a fost închisă din cauza unor accidente soldate cu cel puţin patru răniţi.

A nins şi în Marea Britanie dar, aici, marele pericol îl reprezintă inundaţiile. Peste 140 de alerte de inundaţie rămân în vigoare în toată ţara. Cel mai afectat este comitatul Somerset, unde localnicii acuză guvernul că nu a luat măsuri pentru a preveni revărsarea râurilor.

Viscolul şi gerul, venite dinspre polul Nord, au atacat din nou Statele Unite. La Chicago, Cleveland şi în alte oraşe din Vestul Mijlociu, şcolile sunt închise din cauza temperaturilor sub minus 17 grade Celsius.

Aproape 900 de curse aeriene au fost anulate. Autorităţile recomandă evitarea călătoriilor cu maşina, după ce, pe şoselele cele mai expuse, mulţi şoferi şi-au abandonat vehiculele în viscol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Iarna face prăpăd peste tot. Morţi, sinistraţi şi situaţii de alertă în Europa!